x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Arcada reabilitează Podul Cernavodă pentru 9,5 milioane de euro

Arcada reabilitează Podul Cernavodă pentru 9,5 milioane de euro

22 Sep 2010   •   00:00

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit firmei de construcţii industriale Arcada Company un contract privind reabilitarea podului de la Cernavodă, lucrări în valoare de 9,48 milioane de euro fără TVA, potrivit Mediafax.

Lucrările atribuite firmei Arcada fac parte dintr-un pachet de trei contracte care vizează reabilitarea şi consolidarea podului şi viaductelor de peste canalul navigabil Cernavodă (zona Dobrogea), DN 22C km 1+978.
Lucrările vor consta în restaurarea podului pe o lungime de 566 de metri, înlocuirea unor viaducte, consolidarea de rigle, înlocuirea tablierelor din beton, precum şi amplasarea unor sisteme rutiere.

Fondurile vor fi alocate în proporţie de 57% de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, iar restul de Guvern.
Arcada Company SA Galaţi este specializată în construcţii de căi ferate, drumuri, poduri, consolidări terasamente, construcţii civile, social-culturale şi industriale. Firma este controlată de două persoane fizice, Spiru Mantu şi Mihai Huma, fiecare cu 44% din acţiuni.

×
Subiecte în articol: economic