x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Automobile Dacia va produce motoare Euro 5

Automobile Dacia va produce motoare Euro 5

07 Iul 2010   •   00:00

Automobile Dacia va începe să producă motoare Euro 5, destinate modelelor mărcilor Dacia, Renault, Nissan şi Renault Samsung, prin introducerea în fabricaţie a unei noi familii de propulsoare şi adaptarea uneia care se încadrează acum în norma de poluare Euro 4, potrivit Mediafax.



La uzina de la Mioveni va fi pusă în funcţiune o linie de producţie pentru noua familie de motoare Euro 5, care va cuprinde propulsoarele H4şi H5. Acestea vor echipa modele ale Renault, Nissan, Dacia şi Renault Samsung, a declarat pentru Mediafax vicepreşedintele Automobile Dacia, Constantin Stroe.

Motoarele din familia H sunt dezvoltate de Renault în colaborare cu Nissan. În prezent, motoarele din familia H echipează modele precum Renault Samsung SM3 şi Renault Megane.  De asemenea, motorul K7 va fi adaptat astfel încât să treacă de la Euro 4 la cea Euro 5, au precizat reprezentanţii Biroului de comunicare al Automobile Dacia.

Compania produce în prezent trei tipuri de motoare, încadrate în Euro 4, respectiv modelele pe benzină K7J, K7M şi propulsorul diesel F8Q. Motorizarea Euro 5 este disponibilă în prezent pentru versiunile 4X4 ale modelului Duster, o variantă Sandero şi una Logan, însă propulsoarele sunt importate de la alte uzine ale grupului Renault.

Anul trecut, la uzina mecanică Dacia au fost fabricate 273.559 motoare pe benzină de 1,4 litri şi 1,6 litri şi diesel de 1,9 litri. Automobile Dacia a vândut anul trecut 311.282 de vehicule, cu 20% mai mult faţă de 2008.

×
Subiecte în articol: economic