x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie AVERTISMENT/Democraţia în pericol

AVERTISMENT/Democraţia în pericol

de Mihaela Matachita    |    13 Dec 2008   •   00:00

Criza financiară mondială, provocată de “capitalismul de cazinou” (cu bani virtuali), şi criza economică ce îi urmează au atras voci grăbite să anunţe “moartea capitalismului”. De aici şi până la atacarea democraţiei nu mai este decât un pas, avertizează Financial Times (FT).

Actuala criză şi sfârşitul administraţiei Bush trasează o linie sub era începută după războiul rece, de pace şi de prosperitate fără precedent pentru statele occidentale conduse de SUA. Dar, prin comparaţie cu speranţele de după 1989, ultimii 19 ani nu par să fi fost o eră glorioasă, arată cotidianul britanic. Totuşi, în această perioadă, Uniunea Europeană (UE) a obţinut două realizări majore, arată FT. Prima ar fi că, deşi foarte încet şi inadecvat, UE a impus problema schimbărilor climatice. A doua realizare priveşte democratizarea şi dezvoltarea economică a Europei Centrale şi de Est.

Pe de altă parte, criza actuală a dat o lovitură de graţie modelului economic anglo-american, rezumat în “Consensul de la Washington”, şi promovat cu fervoare în anii ’90.

RISC DE AUTORITARISM ŞOVIN
FT avertizează că riscul este ca acest dispreţ pentru modelul economic discreditat să fuzioneze în mai multe părţi ale lumii cu dispreţul pentru modelul politic al democraţiei. Dacă criza va fi atât de gravă pe cât prezic analiştii, “sistemele politice din multe state fragile din punct de vedere economic sunt în pericol, iar beneficiarii nu sunt susţinătorii democraţiei”. Potrivit FP, este posibil ca UE să nu poată face multe pentru stabilizarea – ca să nu mai vorbim de democratizarea – ţărilor din afara Europei. Similar, dacă UE intră într-o recesiune severă, atunci procesul extinderii europene va fi abandonat pentru mulţi ani. Din acest motiv, este esenţial ca UE să se folosească de toată gama de pârghii şi stimulente pentru a se asigura că fostele ţări comuniste admise în UE nu vor cădea într-un autoritarism şovinist, riscul cel mai mare fiind în statele UE cu probleme etnice nerezolvate. “În Polonia, Slovacia, Lituania, spre exemplu, am asistat deja la semnale recente neliniştitoare că unele părţi ale populaţiei nu au fost convertite total la valorile democraţiei pluraliste”, sublinia autorul articolului din FT. Dar de acest risc nu sunt ocolite nici democraţii mai mature, cum este cazul Austriei, dacă problemele economice le vor aduce mai mulţi imigranţi.

×
Subiecte în articol: economic