x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Azomureș reia producția de îngrășăminte chimice, cu respectarea condițiilor sanitare speciale

Azomureș reia producția de îngrășăminte chimice, cu respectarea condițiilor sanitare speciale

27 Mar 2020   •   16:07
Azomureș reia producția de îngrășăminte chimice, cu respectarea condițiilor sanitare speciale
Sursa foto: azomures/facebook

Combinatul de îngrășăminte chimice Azomureş a anunţat finalizarea reviziei parţiale şi reia producţia în condiţii de securitate sanitară extreme, prin termoscanarea zilnică a angajaţilor.

"Am reuşit să facem tot ceea ce ne-am propus, iar lucrările au fost executate în siguranţă şi la un nivel calitativ ridicat. Începem să repornim instalaţiile şi cred că vom depăşi cu bine şi această etapă. Am intrat în revizie forţaţi de preţul foarte mare la materia primă principală, gazul metan, iar în plin proces am fost provocaţi să adoptăm soluţii extraordinare din cauza epidemiei de Coronavirus. Din acest punct de vedere a fost o etapă foarte provocatoare şi le mulţumesc tuturor celor care au fost implicaţi, angajaţi Azomureş şi angajaţii firmelor terţe. Avem încredere că vom putea să continuăm activitatea, în ciuda condiţiilor dificile de acum. Vrem să fim în continuare un suport pentru angajaţii noştri, dar şi pentru fermieri, care au nevoie de fertilizanţi pentru culturile lor, implicit un contributor financiar către bugetul de stat care are acum mare nevoie de resurse", a declarat directorul general, Harri Kiiski.

Azomureș va respecta toate măsurile de siguranță impuse pentru stoparea pandemiei cu coronavirus.

"Toate recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi ale autorităţilor naţionale sunt implementate. Un procent semnificativ din personalul administrativ lucrează de acasă pentru a menţine securitatea sanitară a unor procese cheie: achiziţii, resurse umane, vânzări, contabilitate, plăţi, comunicare. Până în acest moment, pe platforma Azomureş, nu a fost înregistrat niciun caz de infectare cu Coronovarius COVID 19", se arată în comunicatul companiei.

Revizia tehnică parţială a început pe 1 martie şi a însemnat lucrări uzuale de mentenanţă a instalaţiilor, investiţii programate şi lucrări speciale pentru reducerea zgomotului ambiental în timpul funcţionării instalaţiilor. 

×
Subiecte în articol: azomureş productie