O nouă instituţie de credit apare începând cu 23 noiembrie în peisajul bancar românesc. Banca Comercială Feroviară aparţine omului de afaceri Valer Blidar, proprietarul Astra Vagoane.
Politica comercială a Băncii Comerciale Feroviare (BCF) se va baza, într-o primă fază, pe segmentul persoanelor juridice, inclusiv din domeniul feroviar, pentru a derula operaţiuni în lei şi valută în conturi curente sau de depozit. De asemenea, banca are în vedere şi segmentul format din persoane fizice, prin emiterea de carduri şi implementarea aplicaţiilor cu acces la distanţă, şi microîntreprinderi. "Avem depusă documentaţia la Banca Naţională a României pentru începerea operaţiunilor de creditare şi sper să intrăm pe acest segment de activitate în ianuarie sau februarie 2010", a precizat Petre Tulin, directorul general al BCF. El a mai precizat că banca va încheia acest an cu pierderi de 2 milioane de lei, mult sub estimările iniţiale. Planurile de afaceri prevăd profit din al treilea an şi distribuirea de dividende după primii cinci ani.
INVESTIŢII
În primul an de funcţionare vor fi deschise cel puţin 14 sucursale în Baia Mare, Timişoara, Constanţa, Oradea, Satu Mare, Braşov, Cluj-Napoca şi Craiova, alături de cele din Arad şi Bucureşti. Numai demararea operaţiunilor a necesitat investiţii de circa 6,5 milioane de euro, în sistemul informatic şi sediile din Bucureşti şi Arad, care sunt proprietate personală, investitorul nu doreşte să meragă pe varianta sediilor închiriate. În prezent, banca are circa 50 de salariaţi, până la finele anului urmând să crească pâna la aproximativ 70.
Cu un capital social de 45 de milioane de lei, acţionarii BCF sunt Valer Blidar, cu o cotă de 90,5% din capital, din care 39,5% în mod direct şi 51% prin intermediul a două firme pe care le controlează, respectiv Astra Vagoane Căltori - 26% şi Tristar SRL - 25%. Un alt pachet de 9,5% din acţiunile instituţiei de credit este deţinut de Atelierele CFR Griviţa Bucureşti. În prima jumătate a anului viitor va fi realizată o majorare de capital de 4 milioane de euro prin atragerea a doi noi acţionari, CFR Marfă şi CFR Călători.
Citește pe Antena3.ro