x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bani europeni pentru români

Bani europeni pentru români

de Diana Scarlat    |    02 Iul 2010   •   00:00
Bani europeni pentru români

2 miliarde de euro au fost acordate pentru dezvoltarea resurselor umane



Românii au învăţat să scrie proiecte, regulile de accesare a fondurilor eu­ropene prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) s-au modificat în favoarea noastră, iar gradul de ab­sorbţie a banilor ar putea să crească, spune conducerea Auto­ri­tăţii de Ma­nagement a Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU).

Comisia Europeană a decis, după ultimul audit, reluarea plăţilor în cadrul POSDRU. Plăţile au fost suspendate în decembrie 2009 din cauza unor deficienţe.

Regulile accesării banilor prin Fondul Social European (FSE) s-au modificat în urma ultimelor nego­cieri, astfel încât să vină în ajutorul beneficiarilor români. Cea mai importantă măsură luată este modifi­carea prefinanţării acordate la sem­narea contractului, în scopul asigurării cash-flow-ului necesar bene­ficiarilor în implementarea pro­iectelor, aceasta fiind egală în prezent cu 30% din valoarea eligibilă a proiectului. Mai mult, Petru Dandea, vice­preşedinte al CNS "Cartel Alfa", a anunţat că se discută deja la Bru­xelles posibilitatea ca valoarea prefinanţării să crească şi mai mult pentru români, propunerea fiind majorarea prefinanţării până la 100% din valoarea eligibilă a proiectului.

De asemenea, a fost îmbunătăţit ghidul solicitantului, care se poate găsi pe pagina web www.fseroamania.ro şi a fost simplificat mecanismul de evaluare a proiectelor pentru a se reduce perioada între depunerea cererii şi semnarea propriu-zisă a contractelor de finanţare. "Managementul proiectului poate fi externalizat în totalitate sau în parte, iar cheltuielile cu managementul intră la cheltuieli directe. Procentul maxim pentru externalizatrea unor activităţi a fost mărit de la 30% la 49%. S-au tratat explicit, pentru prima oară, modalităţile concrete de soluţionare a contestaţiilor. Suntem convinşi că aceste măsuri vor avea un efect imediat, direct şi rapid, venind în ajutorul beneficiarilor şi, implicit, contribuind la creşterea absorbţiei fondurilor europene", a precizat ieri Cristina Zevedei, director AMPOSDRU.

Conducerea AMPOSDRU arată că de la începutul anului 2010 au fost semnate 791 de contracte în valoare totală de 1,2 miliarde în alocarea pe POSDRU de la Uniunea Europeană şi sunt în curs de rezolvare peste 300 de contracte în valoare de peste 700 de milioane de euro. "La un calcul simplu, avem deja, la jumătatea programului pe 2010, aproape 2 miliarde de euro contractate din 3,4 miliarde alocate de Uniunea Europeană pentru POSDRU", a mai precizat Cristina Zevedei. De asemenea, pentru proiectele de grant cu valoare cuprinsă între 50.000 şi 500.000 de euro s-a introdus noţiunea de evaluare continuă, iar AMPOSDRU esti­mează că evaluarea unui proiect de grant va dura maximum 20 de zile lucrătoare.

Pentru proiectele strategice cu valoare între 500.000 de euro şi 5 milioane de euro, evaluarea se va face imediat după depunerea ane­xelor şi s-a clarificat, în mare parte, eligibi­litatea cheltuielilor, relaxân­du-se reglementările privind echipa de implementare şi de management a proiectului.

Suspendarea temporară a plăţilor în cadrul POSDRU a fost decisă de Comisia Europeană în urma misiunii de audit din luna decembrie 2009, iar Ministerul Muncii a hotărât schimbarea din funcţie a fostei conduceri AMPOSDRU, ca urmare a acestei măsuri. Reprezentanţii AMPOSDRU au precizat că decizia de suspendare temporară a plăţilor nu a afectat beneficiarii proiectelor POSDRU, care până în prezent au primit sumele solicitate în cadrul cererilor de prefinanţare sau rambursare.

×
Subiecte în articol: economic