x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Berceanu, dat in judecata de Grivco - Afirmatiile false costa 2 milioane de euro

Berceanu, dat in judecata de Grivco - Afirmatiile false costa 2 milioane de euro

de Adrian N. Ionescu    |    08 Iun 2006   •   00:00
Berceanu, dat in judecata de Grivco - Afirmatiile false costa 2 milioane de euro

Compania GRIVCO va cere in instanta daune de doua milioane euro senatorului PD Radu Berceanu, ca urmare a prejudiciilor aduse firmei de declaratiile acestuia. Ministrului Economiei i s-a reprosat interventia pe o piata libera.

Senatorul PD Radu Berceanu a vehiculat informatii false care au prejudiciat firma GRIVCO, potrivit presedintelui-director general al acesteia, Mihai Lazar. "Am hotarat sa-l dam in judecata pe dl Berceanu si sa-i cerem 2 milioane de euro drept daune morale si materiale", a declarat ieri Lazar.

DECLARATII. "Daca vrea sa intre in afaceri cu energie, Berceanu trebuie sa se pregateasca mai intai, nu sa faca afirmatii false. Pentru acestea trebuie sa raspunda in instanta, pentru ca nu le-a probat", a spus presedintele GRIVCO. "A spus ca doar plimbam 2-3 hartii fara sa avem riscuri. Nimic mai fals. Putem pierde garantii de milioane de euro", a completat Mihai Lazar. Anterior, Radu Berceanu mai invocase anumite contracte, sustinand ca GRIVCO revinde unor societati de stat (printre care Metrorex) energie cumparata de la Rovinari si Turceni. Conform lui Mihai Lazar, GRIVCO nu a luat energie decat de la Rovinari, cantitatea respectiva (18.000-20.000 de MWh/ luna) fiind integral exportata in tari ca Ungaria si Serbia.

"Contractul cu Metrorex a fost castigat la licitatie la Bursa Romana de Marfuri si economiile anuale ale Metrorex sunt de 50 de miliarde de lei vechi, energia venind exclusiv din Bulgaria. In plus, contractele aruncate in presa reprezinta o problema de concurenta", a declarat Lazar.

DIRIJISM. Mihai Lazar i-a reprosat ministrului Economiei, Codrut Seres, ca intervine pe piata libera. "Societatile de stat cu un management incorsetat de decizii dirijiste vor pierde competitia si vor muri", a mai spus Mihai Lazar.

"Electrica a ajuns sa cumpere de la noi, si nu direct de la producator, pentru ca nu a putut plati anticipat si pentru ca a intarziat foarte mult platile de cand Electrica era ca o cheie. Daca trebuie platiti minerii, vine cineva si spune stop altor plati", a explicat Cristian Dumitriu, seful departamentului de energie al GRIVCO. Lazar a adaugat ca Electrica si Complexul Rovinari au reziliat recent contractele cu GRIVCO. "Cei de la Rovinari s-au razgandit, chemandu-ne la renegocieri. Seres a facut bine ca a liberalizat complet piata, dar nu mai are ce cauta pe piata", a precizat presedintele GRIVCO.

Ponderea energiei importate in livrarile GRIVCO a fost de 100% in perioada 2003-2004, de 65%-67% in 2005 si este de circa 55% in acest an, potrivit estimarilor oficialului companiei. Energia conteaza pentru 20% din cifra de afaceri a GRIVCO, de aproximativ 60 de milioane de euro anul trecut.

RASPUNDERE
"Daca vrea sa intre in afaceri cu energie, Berceanu trebuie sa se pregateasca mai intai, nu sa faca afirmatii false. Pentru acestea trebuie sa raspunda in instanta, pentru ca nu le-a probat"
Mihai Lazar
presedinte-director general GRIVCO
CORSETUL DE STAT
"Societatile de stat cu un management incorsetat de decizii dirijiste vor pierde competitia si vor muri. Electrica si Complexul Rovinari au reziliat recent contractele cu noi. Cei de la Rovinari s-au razgandit"
Mihai Lazar
presedinte-director general GRIVCO

REPLICI
Codrut Seres, ministrul Economiei, a negat faptul ca ar interveni pe piata. "Nu am creat piata, cu reglementarile de transparenta necesare, ca sa intervin acum pe ea. Acum aproape un an, Bursa de energie a inceput sa functioneze prin piata pentru ziua urmatoare, iar la inceputul acestui an a fost lansata piata contractelor bilaterale. Am dat dispozitie producatorilor de energie din subordinea ministerului sa foloseasca aceasta piata, dar am vazut ca anumiti directori o ocolesc si am dispus controalele necesare. Ei trebuie sa intre pe Bursa", a spus Seres aseara, in emisiunea "Stirea zilei", realizata de Gabriela Vranceanu - Firea la Antena 3.
La randul sau, senatorul Radu Berceanu, a negat ca ar fi facut afirmatii false la adresa activitatii Grivco, care a anuntat ca-i va cere in instanta daune de 2 milioane de euro. "N-am nici un fel de probleme cu instanta", a spus Berceanu. "O sa vedem pentru ce anume ma dau in judecata si ce va decide instanta, a adaugat fostul ministru al Industriei, in mandatul caruia s-au acordat primele licente de furnizor unor firme private. In acea vreme, furnizorii nu prea aveau cui sa vanda decat firmelor de stat.
×