x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Biletele de tren şi de metrou se scumpesc.

Biletele de tren şi de metrou se scumpesc.

de Iulia Barbu    |    16 Iun 2011   •   21:00

Guvernul a decis ieri ca majorarile de preturi ale biletelor de tren si de metrou sa poata depasi rata inflatiei. Practic, au fost modificate normele de stabilire a preturilor de calatorie cu trenul si cu metroul prin introdu­cerea unor prevederi care vor permite re­giilor de transport sa majoreze ta­rifele cu mai mult decat rata inflatiei. De altfel, Guvernul a garantat FMI ca pana cel tarziu la finele lunii august va modifica legislatia astfel incat aceste companii sa isi poata acoperi cheltuielile curente din venituri.

In ultimii ani, tarifele Metrorex si CFR au fost majorate, de regula, prin raportare la nivelul inflatiei. Ministerul Transporturilor a initiat un proiect de ordonanta de urgenta care prevede ca ta­rifele de calatorie cu trenul si cu me­troul vor fi majorate prin ordin al mi­nistrului de resort, dar fara a fi legate de evolutia inflatiei, pentru a evita blocajul financiar al Metrorex si CFR Calatori. Ordonanta releva ca bugetul pe acest an al CFR Calatori a fost fundamentat pe o majorare a tarifelor de calatorie cu aproximativ 10%, dar incepand cu luna februarie, in timp ce pentru Metrorex este invocat doar faptul ca pretul unei calatorii cu metroul reprezinta aproximativ 30% din pretul minim al unei calatorii si­milare in tarile europene.

'Situatia exceptionala care impune adoptarea actului consta in necesitatea asi­gurarii sumelor necesare pentru desfasurarea in continuare a acti­vitatii de transport feroviar public de calatori si cu metroul, prin adoptarea unei politici tarifare flexibile in concordanta cu practica europeana', se arata in document. Cea mai recenta scumpire a biletelor la CFR Calatori si Metrorex a fost efectuata in septembrie 2010.

×
Subiecte în articol: economia