Blocaj în sistemul bancar. Românilor le este aproape imposibil să mai ia credite de consum din cauza unei probleme a sistemului informatic al Fiscului.
Băncile nu mai pot verifica în baza de date a ANAF veniturile unui solicitant de credit. Reprezentanţii Fiscului recunosc că respectiva platforma IT nu mai funcţionează, că lucrează la această problemă, dar nu ştiu când va fi remediată, informează Realitatea TV.
Oficialii Agenției Naționale de Administrare Fiscală spun că de la începutul săptămânii se desfăşoară lucrări de mentenanță la nivelul sistemului informatic al Fiscului. Aceste lucrări vor fi finalizate în cel mai scurt timp posibil.
În ceea ce privește raportarea către bănci a veniturilor persoanelor care solicită credite vor fi aplicate prevederile legale referitoare la eliberarea adeverințelor de venit la solicitarea beneficiarului sau a instituțiilor bancare.
Pentru potenţialii clienţi, acest lucru înseamnă o întârziere în aprobarea împrumuturilor.