x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie BNR lansează o monedă dedicată împlinirii a 160 de ani de la introducerea iluminatului public cu petrol lampant în Bucureşti

BNR lansează o monedă dedicată împlinirii a 160 de ani de la introducerea iluminatului public cu petrol lampant în Bucureşti

20 Noi 2017   •   10:13
BNR lansează o monedă dedicată împlinirii a 160 de ani de la introducerea iluminatului public cu petrol lampant în Bucureşti

Banca Naţională a României (BNR) lansează luni în circuitul numismatic o monedă din tombac cuprat dedicată împlinirii a 160 de ani de la introducerea iluminatului public cu petrol lampant în Bucureşti. 

Moneda va avea o valoare nominală de 1 leu, forma rotundă, cant zimţat, un diametru de 37 milimetri şi o greutate de 23,5 grame. 

Tirajul pentru această emisiune este de 250 de monede din tombac cuprat. Preţul de vânzare, fără TVA, inclusiv broşura de prezentare, este de 100 lei. 

Aversul monedei prezintă un instantaneu bucureştean de epocă, inscripţia în arc de cerc "ROMANIA", stema României, valoarea nominală "1 Leu" şi anul de emisiune "2017". 

Reversul monedei redă o imagine de epocă a gării Filaret, inscripţiile "INTRODUCEREA ILUMINATULUI PUBLIC CU PETROL LAMPANT IN BUCURESTI" şi "160ANI". 

Monedele din tombac cuprat, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central. 

BNR precizează că monedele din tombac cuprat dedicate împlinirii a 160 de ani de la introducerea iluminatului public cu petrol lampant în Bucureşti au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din tombac cuprat se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României. AGERPRES

×
Subiecte în articol:  BNR