x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie British Airways ar putea transporta peste 75% din pasageri în timpul grevei care debutează sâmbătă

British Airways ar putea transporta peste 75% din pasageri în timpul grevei care debutează sâmbătă

26 Mar 2010   •   00:00

Compania aeriană British Airways (BA) ar putea transporta, în timpul grevei de patru zile a personalului navigant care începe sâmbătă, peste 75% din cei 240.000 de pasageri, care au rezervat bilete pentru perioada respectivă, transmite AFP.

"Dintre cei 240.000 de clienţi care au rezervat bilete pentru a călători în perioada grevei, compania ar putea transporta peste 180.000", mai mulţi decât în timpul acţiunii sindicale care a perturbat programul companiei în perioada 13-15 martie, se arată într-un comunicat al BA

Compania a transferat totodată 18% dintre pasageri la alte companii, iar alte câteva mii au putut să îşi devanseze călătoriile pentru vineri.

În plus, BA vrea să asigure în totalitate cursele care au loc pe aeroporturile londoneze Gatwick şi London City.

Pe Heathrow, principalul aeroport din capitala britanică şi cel mai important centru de transport internaţional de pasageri la nivel mondial, BA vrea să asigure 70% din cursele pe distanţe lungi şi 55% din cele pe distanţe scurte.

Traficul BA a fost perturbat, la sfârşitul săptămânii trecute, de prima grevă in ultimii 13 ani, organizată de sindicatul Unite, care contestă un program de restructurare menit să reducă pierderile operatorului.

×
Subiecte în articol: redactie