x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bursa voturilor. Votanţii Pro România, cei mai scumpi

Bursa voturilor. Votanţii Pro România, cei mai scumpi

de Giulia Anghel    |    11 Iun 2019   •   11:45
Bursa voturilor. Votanţii Pro România, cei mai scumpi
Sursa foto: Victor Stroe

În campania electorală pentru alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, nouă partide politice şi cei trei candidaţi independenţi au cheltuit aproximativ 95  milioane de lei. Din aceştia, 51,3 milioane de lei au provenit din bani publici. Doar patru partide politice au beneficiat de fonduri de la bugetul de stat, iar candidaţii independenţi au cheltuit sume nesemnificative, toate din finanţări private.

 

Din cele treisprezece partide politice care şi-au prezentat candidaţii, nouă au declarat contribuţiile până acum. Cel mai scump vot a fost al Partidului Pro România - 29,20 lei, iar cel mai ieftin al UDMR, care a cheltuit pentru un vot 1,13 lei.

 

Cine a primit bani publici

 

Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), Partidul Naţional Liberal (PNL) şi Uniunea Salvaţi România (USR) au beneficiat de 51 milioane de lei din fonduri publice şi 19,85 milioane de lei din contribuţii private.

Partidul Mişcarea Populară (PMP); Partidul Libertate, Unitate, Solidaritate (PLUS); Uniunea Democratică a Maghiarilor din România (UDMR); Uniunea Naţională a Progresului din România (UNPR) şi Pro România (PPR) au rămas pe dinafară la împărţirea banilor publici.

Cei trei candidaţi independenţi au cheltuit în total de 210.206 lei (circa 44.000 de euro), toţi proveniţi din fonduri private.  

 

Bani versus voturi

 

PNL a obţinut 2.449.068 voturi şi a cheltuit 23.286.434 lei = 9,5 lei/vot

PSD a obţinut 2.040.765 voturi şi a cheltuit 31.472.749 lei = 15,42 lei/vot

USR-PLUS a obţinut 2.028.236 voturi şi a cheltuit 8.205.744 lei = 4,04 lei/vot

PPR a obţinut 583.916 voturi şi a cheltuit 17.051.455 lei = 29.20 lei/vot

PMP a obţinut 522.104 voturi şi a cheltuit 4.482.749 lei = 8,58 lei/vot

UDMR a obţinut 476.777 voturi şi a cheltuit 540.000 lei = 1,13 lei/vot

 

ALDE a obţinut 372.760 voturi şi a cheltuit 9.234.715 lei = 24,77 lei/vot

UNPR a obţinut 54.942 voturi şi a cheltuit 73.265 lei = 1,33 lei/vot

 

Cei mai cheltuitori candidaţi

 

Cea mai scumpă campanie şi-a făcut-o Lungu Vasile Cristian, senator şi preşedinte PMP Cluj, el cheltuind din donaţii şi sponyoriyări 1.558.600 lei. Tot din Cluj este şi  Luca Sigina Ana Maria, clasată pe locul al doilea, din partea PPR, cu 1.550.000 lei. Alţi şapte candidaţi au cheltuit peste un milion de lei în campanie: Cosmin Cristian (PPR) şi Puşcaşu Geanina Cristina (PPR), fiecare cu câte 1.500.000 lei, Puşcaşu Dumitru Ana Maria (PNL) - 1.400.000 lei, Gerea Andrei Dominic (ALDE) -  1.343.000 lei, Roman Vasile (PPR) - 1.224.000 lei, Minea Marius Dănuţ (PNL) - 1.140.000 lei, Tomac Eugen (PMP) - 1.000.000 lei.

 

 

Cheltuielile partidelor politice

 

PSD - 31.472.749 lei, din care 3,47 milioane de lei din contribuţii private şi 28 milioane de lei fonduri publice;

ALDE - 9.234.715 lei, din care 7,73 milioane de lei din contribuţii private şi 1,5 milioane de lei din fonduri publice;

PNL - 23.826.434 lei, din care 7,026 milioane de lei din contribuţii private şi 16,8 milioane de lei din fonduri publice;

PPR - 17.051.455 lei, toţi proveniţi din contribuţii private;

USR - 6.624.983,81 lei, din care 1,62 milioane lei din contribuţii private şi 5 milioane de lei din fonduri publice;

PMP - 4.482.749,63 lei, toţi din fonduri private;

PLUS - 1.580.760 lei, toţi poveniţi din fonduri private;

UDMR - 540.000 lei, toţi proveniţi din contribuţii private;

UNPR - 73.265 lei, toţi din contribuţii private.

 

Au risipit degeaba banii

 

Independenţii au cheltuit degeaba banii, cei trei neafiliaţi care s-au înscris în cursa pentru europarlamentare ratând obţinerea unui mandat. În total, campaniile celor trei independenţi au înghiţit circa 210.000 lei, banii provenind exclusiv din contribuţii private.

 

Peter Costea - 133.306 lei;

Simion George Nicolae - 47.000 lei;

Tudoran Gregoriana Carmen - 29.900 lei.

 

 

×
Subiecte în articol: bursa voturi alegeri