x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Carburanţii se scumpesc de duminică noapte. Urmează un val de scumpiri!

Carburanţii se scumpesc de duminică noapte. Urmează un val de scumpiri!

de Redacția Jurnalul    |    29 Iun 2024   •   14:20
Carburanţii se scumpesc de duminică noapte. Urmează un val de scumpiri!

Şoferii se grăbesc să pună combustibil în rezervoare. De duminică noaptea, un plin va costa cu 20 de lei mai mult, odată cu majorarea accizelor. Vestea nu pică deloc bine, mai ales că e sezonul de vârf al vacanţelor. Majorările de la pompă vor creşte preţurile la toate produsele.

"Alimentez mai puţin, merg mai mult cu STB-ul", mărturiseşte un şofer. Încă o rundă de scumpiri pentru şoferi. De duminică noaptea, crește din nou acciza, pentru a doua oară în acest an.

Se scumpesc benzina şi motorina

La o staţie din Bucureşti, un litru de benzină costă acum 7 lei și 4 bani, iar unul de motorină 7 lei și 18 bani. Luni, preţurile vor creşte cu 43 de bani pe litrul de benzină și cu 40 de bani pe litrul de motorină. Un plin de carburant va costa în jur de 380 lei, cu 20 mai mult decât acum.

"În fapt, este o actualizare cu inflaţia. Este un demers prevăzut în directiva Uniunii Europene privind actualizarea accizelor", a declarat Marcel Boloş, ministrul Finanţelor.

Din preţul unui litru de combustibil, statul colectează 41%, prin TVA şi accize. Restul de 59% reprezintă partea producătorului şi distribuitorului. Faţă de februarie 2022, înainte de război, carburanţii costă cu un leu mai mult.

"E un impozit suplimentar pe care statul a decis să-l ia de la noi toţi. În mod sigur, vom vedea şi creşteri care nu sunt generate de accize, la fel cum vedem şi scăderi, în ciuda accizelor crescute la 1 ianuarie", explică Gabriel Biriș, expert fiscal.

Urmează un val de scumpiri

Majorarea tarifelor va aduce alte scumpiri: de la alimente şi până la vacanţe. "Chestiunea aceasta nu are decât să inflameze puţin inflaţia cu care ne lăudam că o domolim. La asta se va adăuga mai departe creşterea cheltuielilor cu pensiile în toamnă. Adică alţi bani în piaţă, bani fără acoperire", spune Bogdan Glăvan, analist economic.

În schimb, tarifele la poliţele RCA au rămas îngheţate. Guvernul a adoptat prelungirea plafonării RCA până la finalul lunii septembrie. Regulile rămân aceleași. Se iau în calcul tarifele practicate de asigurători pe 28 februarie 2023, plus rata inflaţiei, de 6,8%. Și punctul de amendă a fost plafonat de Executiv.

România se află pe locul al 3-lea in Uniunea Europeana în topul ţărilor cu cei mai ieftini carburanţi, după Bulgaria şi Malta. 

×
Subiecte în articol: scumpire benzina