Carnea de pui se va scumpi cu peste 20% de la 1 ianuarie 2010, fermierii urmând să majoreze preţurile pentru a compensa anularea subvenţiilor începând cu anul viitor, a declarat Ilie Van, potrivit preşedintelui Uniunii Naţionale a Crescatorilor de Pasari din Romania (UNCPR), citat de Mediafax.
"După ce se vor elimina subvenţiile la carnea de pui, la 1 ianuarie 2010, producătorii vor majora imediat preţurile cu 20-30%. Potrivit normelor europene, subvenţia de 1,6 lei pe cap de pui se elimină de la 1 ianuarie, iar Guvernul încă nu a stabilit cum vom lucra în continuare", a spus Van.El a adăugat că scumpirea de peste 20% a cărnii de pui ar urma să compenseze eliminarea subvenţiei. Potrivit lui Van, piaţa cărnii de pui trece în ultima perioadă prin cea mai dificilă situaţie din ultimii ani.
"În doar o săptămână, preţurile la poarta fabricii au scăzut de la 6,2 lei pe kilogram de carcasă la 5,5 lei. Acest lucru s-a întâmplat din cauza evaziunii fiscale în masă. Între ţările UE nu se plăteşte TVA, motiv pentru care importatorii cumpără carnea din afară, o vând aici mai ieftin decât producătorii locali. Sub presiunea acestor importuri, producătorii români au fost nevoiţi să scadă brusc preţurile cu peste 10%", a explicat Van, menţionând că ieftinirea din ultimele zile nu se va regăsi în magazine, pentru că diferenţa va fi păstrată de retaileri.El a mai spus că la 6,2 lei pe un kilogram de carcasă la poarta fabricii, producătorii de pui abia îşi acopereau cheltuielile.
"Dacă Guvernul nu va lua măsuri urgente cu aceste importuri, nu va avea ce mai încasa nici de la noi. În aceste condiţii, o mare parte dintre producători vor da faliment anul viitor. Deja, mulţi fermieri au anunţat că nu mai populează de anul viitor, adică nu vor mai avea pui la creştere", a afirmat Van.
Din datele UNCPR, 25% din carnea de pui de pe piaţă, respectiv 100.000 de tone pe an, provine din importuri.