x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cartofii, citricele, fructele și carnea de pors s-au scumpit semnificativ

Cartofii, citricele, fructele și carnea de pors s-au scumpit semnificativ

12 Iun 2017   •   14:55
Cartofii, citricele, fructele și carnea de pors s-au scumpit semnificativ
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Cartofii, citricele, fructele proaspete şi carnea de porc au fost produsele alimentare care s-au scumpit cel mai mult în luna mai raportat la aprilie, mici ieftiniri înregistrându-se la făină, mălai, fasole boabe şi alte leguminoase, ulei, slănină şi grăsimi, telemea şi ouă, în timp ce, din categoria mărfurilor nealimentare o mică majorare de preţ s-a consemnat la energia electrică, la capitolul servicii o scumpire semnificativă au avut-o biletele de avion. 

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, cartofii s-au scumpit cu 8,76% în mai faţă de aprilie, citricele şi alte fructe meridionale cu 5,86%, iar fructele proaspete cu 3,77%. De asemenea, carnea de porc a consemnat o creştere a preţului cu 1,6%. 

Ieftinirile consemnate în cazul mărfurilor alimentare s-au situat sub 1%. 

În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, energia electrică a înregistrat o majorare de preţ cu 1,07%, iar la servicii biletele de avion s-au scumpit cu 7,56%. 

Rata anuală a preţurilor s-a menţinut la 0,6% în luna mai, înregistrându-se o scumpire a mărfurilor alimentare, cu 2,30%, şi a mărfurilor nealimentare, cu 0,23%, dar o ieftinire a tarifelor la servicii cu 1,26%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), remise luni AGERPRES

"Preţurile de consum în luna mai 2017 comparativ cu luna mai 2016 au crescut cu 0,6%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2016 - mai 2017) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2015 - mai 2016), calculată pe baza IPC, este -0,2%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 0,1%", se spune într-un comunicat al INS. 

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, cu 0,4 puncte procentuale, la 1,6%. 

×