Electricitatea plătită de consumatorii industriali va scădea cu 3% în medie de la 1 iulie, în timp ce preţul pentru consumatorii casnici nu va fi modificat, a declarat Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), prezent la Forumul Energetic Regional FOREN 2014. "Pentru consumatorii casnici nu va fi nicio creştere de preţ. Pentru consumatorii industriali va fi o scădere de 3% în medie, în funcţie de tipul de consumatori. Pentru marii consumatori, ieftinirea va fi de chiar 4,5%", a spus Havrileţ.
El a explicat faptul că taxa pe stâlp plătită de Hidroelectrica şi Nuclearelectrica ar fi trebuit să scumpească energia cu 1,2 - 1,5%, însă majorarea a fost compensată de reducerea taxei de cogenerare. "De la 1 iulie, consumatorii casnici au un coş de energie format din 30% energie de pe piaţa liberă şi 70% din piaţa reglementată, de la Nuclearelectrica şi Hidroelectrica. Am recunoscut taxa pe stâlp în tarife doar pentru 70% din consum, ceea ce a generat o creştere de 1,2 - 1,5% pentru casnici. Această creştere a fost însă anulată de faptul că bonusul pentru cogenerarea de înaltă eficienţă a scăzut cu 10 lei pe MWh, de la 18,4 lei pe MWh, de la 1 iulie", a precizat preşedintele ANRE.
Totodată, ponderea de 30% care vine din piaţa liberă are un preţ mai mic, întrucât pe bursă energia s-a ieftinit, a mai arătat Havrileţ. Întrebat dacă populaţia şi-a recuperat prejudiciul în urma dublei facturări a certificatelor verzi în 2012-2013, el a răspuns: 'Din calculele noastre, facturarea eronată făcută de furnizori privind certificatele verzi la ora actuală este recuperată în proporţie de 75-80%, iar restul se va recupera până la sfârşitul acestui an".
Potrivit calendarului de liberalizare agreat de Guvern cu FMI în 2012, preţul energiei electrice pentru consumatorii casnici va fi liberalizat în totalitate la 31 decembrie 2017. Pentru consumatorii industriali, piaţa a fost deja liberalizată la 1 ianuarie 2014.
Gazele se scumpesc cu 2,5%
Preţul gazelor pentru populaţie va creşte cu 2,5% de la 1 iulie, iar cel pentru consumatorii industriali se va majora cu 1,5%, spune Havrileţ.
"Preventiv, am decis să creştem ponderea gazelor de import în luna iulie, având în vedere conflictul dintre Rusia şi Ucraina, astfel că vom ajunge la un import de 10% din consum, în special pentru a depozita aceste gaze şi a întări siguranţa în aprovizionare. Acest lucru va însemna o scumpire de 1,5% pentru consumatorii industriali care plătesc preţuri reglementate şi de 2,5% pentru consumatorii casnici", a explicat Havrileţ. Preţul gazelor de producţie internă nu va fi modificat, a mai spus oficialul ANRE.
El a precizat că, potrivit calendarului de liberalizare a pieţei gazelor stabilit în 2012, preţul pentru populaţie ar fi trebuit majorat cu 3%, însă scumpirea va fi mai mică în urma modificării condiţiilor din piaţă. "Calendarul de liberalizare prevedea, pentru tot anul, o scumpire de 10%, însă majorarea de preţ pentru gazele livrate populaţiei nu va fi mai mare de 7-8%", a adăugat Havrileţ.
Potrivit calendarului de liberalizare agreat de Guvern cu FMI în 2012, preţul gazelor pentru consumatorii casnici va fi liberalizat în totalitate la 31 decembrie 2018. Pentru consumatorii industriali, calendarul prevede liberalizarea totală la 31 decembrie 2014, cu posibilitatea prelungirii până la 31 decembrie 2015. (Agrepres)