x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce spune ministrul Daea despre scumpirea ouălor

Ce spune ministrul Daea despre scumpirea ouălor

11 Noi 2017   •   13:50
Ce spune ministrul Daea despre scumpirea ouălor
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a afirmat sâmbătă la Ploieşti că din analizele interne realizate până în prezent creşterea preţului ouălor ar fi generată doar de problemele existente la nivel european, el invocând în acest sens scandalul ouălor contaminate cu Fipronil. 

"Acum este un puseu pe piaţă şi este generat de condiţiile care s-au creat la nivel european. Foarte multe ferme din Europa producătoare de ouă din Olanda, din Franţa, din Belgia, datorită scandalului Fipronil, foarte multe efective au dispărut, au intrat în asanare spaţiile respective şi acum, oferta fiind mai mică, evident că piaţa a reacţionat în mod natural", a explicat ministrul. 

Întrebat dacă preţurile din România au legătură doar cu problemele europene, ministrul a răspuns: "Din analizele noastre, da!''. AGERPRES

×