x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce trebuie sa stiti daca jucati la bursa anul viitor!

Ce trebuie sa stiti daca jucati la bursa anul viitor!

05 Dec 2017   •   11:15
Ce trebuie sa stiti daca jucati la bursa anul viitor!

Sectorul energetic şi cel bancar vor fi anul viitor printre cele mai atractive pentru investitorii la bursă, la fel şi achiziţia de acţiuni la companiile naţionale, unde statul va păstra, cel mai probabil, decizia de a acorda dividende în proporţie de 90% din profit, potrivit analiştilor din sectorul pieţei de capital, prezenţi marţi la o dezbatere organizată de Bursa de Valori Bucureşti.

 

Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct al Tradeville, se aşteaptă ca preţul în creştere al petrolului să facă mai atractiv sectorul energetic, dar nu doar în ceea ce priveşte companiile producătoare, dar şi în cazul celor care furnizează servicii în acest domeniu.

"Mă aştept la dezvoltarea câtorva trenduri care au început deja acum la final de an, unul este mai de mult, şi anume revenirea preţurilor la energie. Ştim că unii ne-am bucurat, alţii au fost mai puţin bucuroşi, că preţurile au fost în scădere o perioadă mai lungă de timp, dar uitându-ne la cerere şi ofertă pe plan internaţional, e mai degrabă de aşteptat să nu mai vedem prea curând perioada de preţul scăzut al petrolului de 30-40 de dolari pe baril. Astfel, companiile petroliere vor face profituri vor relua investiţiile, iar acest lucru se va vedea la companii precum Petrom, Romgaz, însă putem vedea acest lucru şi în cazul companiilor de servicii, precum Dafora şi Prospecţiuni", a spus Dumitrescu.

El a precizat că aceasta nu este o recomandare de investiţii, dar sunt exemple de studiat. Opinia sa a fost împărtăşită şi de Mihai Căruntu, senior analist la Banca Comercială Română, care se aşteaptă la o decizie afirmativă a OMV Petrom şi Exxon privind investiţia în extracţia de gaze din Marea Neagră.

"Anul viitor este aşteptată decizia referitoare la investiţiile din blocul Neptun, decizie care va infuenţa piaţa şi este de aşteptat să fie afirmativă. De asemenea, preţul gazelor va fi în creştere, după liberalizare", a susţinut Căruntu.

La rândul său, Graţiana Ordean, analist financiar senitor la Banca Transilvania, a precizat, de asemenea, că sectorul energetic nu atins potenţialul maxim.

"Ne uităm şi la sectorul bancar. S-au vehiculat taxele pe activele bancare, discuţiile despre pilonul II, la care piaţa a reacţionat, însă considerăm că sectorul în sine e subevaluat. Spre exemplu în 2007 creditele erau puţin deasupra depozitelor, acum creditele sunt mult sub acest nivel, la 70%, deci mă aştept ca acest sector să beneficieze de revenirea economică", a spus Ordean.

Potrivit acesteia, bursa din România are un randament al dividendelor foarte bun, de circa 10%, spre deosebire de Polonia, spre exemplu, unde randamentul a fost de 5%.

"Acest lucru mă aştept să continue şi în viitor. Este un moment foarte bun să investim pe bursă, dacă nu acum, atunci când? Ar trebui să li se explice oamenilor de rând, să înţeleagă puţin că bursa este altceva, ce rost are să pui bani la banca unde dobânda la un depozit nou este de 0,75%?", s-a întrebat ea.

Totodată, Marius Pandele, analist la Prime Transzaction, este de părere că sectorul bancar are un mare potenţial mai ales în contextul actual de creştere a dobânzilor, care aduc venituri mai mari pentru bănci.

"Cu toate că băncile au investiţii mari în titlurile de stat, care scad atunci când cresc dobânzile, pe termen lung e un mare potenţial legat de creşterea dobânzilor", a mai arătat el.

Potrivit analistului, companiile de stat vor avea în continuare un mare potenţial, în condiţiile în care statul are în continuare nevoie de bani, iar memorandumul adoptat în acest an privind distribuirea a 90% din profit sub formă de dividende va fi de actualitate şi în 2018.

"Transgaz ar avea un potenţial spre 13% ca randament al dividendului, raportat la preţul din piaţă din momentul de faţă, iar Romgaz, Nuclearelectrica şi Petrom au de asemenea un potenţial mare de randament, de 10-11%", consideră Pandele. El a mai spus că şi noile listări la BVB vor fi interesante anul viitor, scrie agerpres.

"Cred că sunt de urmărit şi oportunităţi de genul Albalact, care ar putea fi achiziţionate de un fond de investiţii, de un investitor mare, însă aici pot intra şi noile listări la BVB. Tot timpul când s-a întâmplat aşa s-au câştigat bani mult, dar trebuie să ai inspiraţie şi să stai în expectativă", a adăugat expertul.

×