x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie CEC dă înapoi banii pentru Dacii

CEC dă înapoi banii pentru Dacii

06 Feb 2008   •   00:00

17:14 € Peste 37.460 de persoane care au constituit depozite la CEC pentru achiziţia de autoturisme vor primi în acest an despăgubirile cu o valoare totală de 759,8 milioane de lei, a declarat, miercuri ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.



Peste 37.460 de persoane care au constituit depozite la CEC pentru achiziţia de autoturisme vor primi în acest an despăgubirile cu o valoare totală de 759,8 milioane de lei, a declarat, miercuri ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.

CEC va livra în conturile beneficiarilor sumele cuvenite la sfârşitul lunii decembrie, a afirmat Vosganian. El a precizat că procedurile privind emiterea de titluri pentru depunătorii de bani în scopul achiziţiei de autoturisme au fost finalizate. Guvernul a decis, în decembrie 2007, să extindă lista deponenţilor CEC care primesc despăgubiri pentru conturile deschise în vederea achiziţionării de autoturisme, astfel încât statul va despăgubi toate persoanele care au constituit depozite pentru achiziţionarea de maşini, indiferent de marca acestora.

Executivul a extins şi data limită luată în calcul pentru constituirea depozitelor, astfel că vor fi acordate despăgubiri pentru depozitele constituite până la 15 februarie 1992, data de stopare a deschiderii de conturi, şi nu până la 1 noiembrie 1990, termenul stabilit iniţial.

Indicii statistici luaţi în calcul la determinarea valorii despăgubirilor sunt cei ai preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică. Data limită până la care se aplică indexarea este 31 iulie 2007.

Valoarea despăgubirii a fost determinată de CEC prin indexarea de la data depunerii şi până la data de 31 iulie 2007 a sumelor din cele 37.462 de depozite existente în conturile active ce îndeplinesc condiţia neafectării soldului iniţial, cu indicii preţurilor de consum.

Despăgubirile sunt asigurate de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin emisiunea de titluri de stat. Titlurile de stat vor fi emise în două tranşe, pe numele CEC, şi au scadenţa la un an de la data emisiunii. Titlurile de stat emise în prima tranşă au ca dată de emisiune 21 decembrie 2007, iar cele emise în a doua tranşă au ca dată de emisiune 21 ianuarie 2008.

Valoarea nominală totală a primei tranşe a emisiunii este de 405,081 milioane lei, corespunzătoare unui număr de 19.917 deponenţi, iar valoarea celei de-a două tranşe este de 354,702 milioane lei, pentru 17.545 deponenţi.

La data scadenţei fiecărei emisiuni de titluri de stat, Ministerul Economiei şi Finanţelor procedează la răscumpărarea acestora.

Începând cu prima zi bancară imediat următoare datei scadenţei fiecărei emisiuni de titluri de stat, persoanele îndreptăţite să primească despăgubire se pot prezent la ghişeele CEC în vederea punerii la dispoziţie a sumelor cuvenite. Pentru a intra în posesia banilor, deponenţii, mandatarii sau succesorii legali ai acestora vor prezenta în original documentele "cec cu sumă limitată" şi actul de identitate, actele de stare civilă sau alte documente după caz.

×
Subiecte în articol: economic