Starea jalnică în care se află sistemul feroviar şi ameninţarea cu disponibilizarea a 12.000 de salariaţi din cadrul celor trei structuri ale CFR au scos în stradă ieri circa 10.000 de ceferişti.
Protestatarii feroviari au adus, în faţa sediului Ministerului Transporturilor, un coşciug pe care au scris "Nu îngropaţi calea ferată" şi au scandat "Fără disponibilizări" şi "Jos Berceanu".
După câteva ore de scandări şi fluierături, mitingul s-a finalizat la Guvern, unde reprezentanţii sindicatelor au depus o petiţie cu cerinţele lor. Sindicatele au fost de acord cu îngheţarea salariilor pe tot parcursul anului 2009, diminuarea orelor suplimentare şi suspendarea unor sporuri pentru acest an, însă nu pot fi de acord cu disponibilizarea.
"Sperăm ca în zilele următoare să găsim o înţelegere legată de cele cinci puncte principale din petiţie şi să nu ajungem să paralizăm circulaţia pe calea ferată", a spus Gheorghe Popa, preşedintele Federaţiei Naţionale Mişcare Comercial.
PROBLEME
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, declara, cu circa două săptămâni în urmă, că "la CFR sunt probleme cu personalul, care este excedentar, şi la fondul de salarii, prea mare în comparaţie cu banii ministerului". Berceanu a explicat că 93% din încasările companiilor feroviare de stat, respectiv CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă, reprezintă fondul de salariu pentru cei 63.000 de angajaţi.
După ce în urmă cu două zile numărul persoanelor ce urmau a fi disponibilizate era de circa 3.800, ieri cifra a ajuns la 7.000, însă, potrivit programului de reorganizare transmis sindicatelor, totalul disponibilizaţilor este de 12.139. "Scăzând angajaţii pensionabili şi angajaţii care au primit deja deciziile de pensionare, în număr de 3.781, şi renunţând la unele sporuri, la primele de Paşte şi de Crăciun, numărul personalului disponibilizat ar putea să ajungă la 7.000", a spus Constantin Axinia, subsecretarul de stat în MT.
Oficialul a mai spus că unele departamente vor fi desfiinţate, iar salariile persoanelor cu funcţii de conducere vor fi reduse. În plus, acesta a spus că nu vor fi disponibilizaţi cei care au urmat cursuri de specializare, respectiv acarii, manevranţii sau conducătorii de locomotivă.
Citește pe Antena3.ro