Nuclearelectrica va cheltui 50 milioane euro din fonduri proprii pentru realizarea testelor de stres ale centralei nucleare de la Cernavoda, potrivit directorului general al companiei, Pompiliu Budulan. Testele de stres la centrala de la Cernavoda vor incepe in acest an si se vor finaliza in 2012.
Dupa finalizarea testelor de stres la cele doua reactoare nucleare functionale de la Cernavoda, la sfarsitul anului 2012, va fi realizat un raport care va fi transmis Comisiei Europene.
Un raport intermediar va fi inanintat Comisiei Europene la jumatatea anului viitor.
Anterior, Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare, a aratat ca unitatea a fost proiectata sa reziste la cutremure cu magnitudinea de opt grade pe scara Richter, iar seismele care se pot produce in Romania pot avea o intensitate maxima in intervalul de 7-7,5 grade.
Cele doua reactoare nucleare functionale ale centralei de la Cernavoda asigura aproape 20% din necesarul de electricitate la nivel national.
Masura a fost impusa de Comisia Europeana in urma avarierii centralei nucleare japoneze de la Fukushima de un cutremur puternic, urmat de un val tsunami. Comisia Europeana si guvernele statelor membre au decis ca securitatea functionarii celor 143 de unitati nucleare din UE sa fie verificata prin aplicarea unor teste de stres, operatiune in urma careia sa fie elaborate standarde de functionare pentru fiecare unitate nucleara.