x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie CFR Călători a achiziţionat o locomotivă de 2 milioane de euro

CFR Călători a achiziţionat o locomotivă de 2 milioane de euro

de Elena Stan    |    01 Oct 2009   •   00:00

Locomotiva electrică achiziţionată de CFR Călători circulă cu viteza de 200 de kilometri pe oră.



Aceasta a fost cumpărată de la firma Softronic din Craiova, iar achiziţionarea ei era prevăzută într-un acordul cadru de 28,18 milioane de lei, care prevedea cumpărarea a trei astfel de locomotive într-un interval de doi ani. Acordul este finanţat de la bugetul de stat. Achiziţia făcută de CFR Călători este puţin deplasată deoarece la noi în ţară trenurile circulă cu viteză mult mai mică din cauza stării jalnice în care se află infrastructura feroviară. Î

n prezent, singură linie unde se poate circula cu o viteză de 200 km/h este la Centru de Testări Feroviare de la Făurei, care aparţine Autorităţii Feroviare Române. Tot din caza stării proaste a infrastructurii sunt instituite sute de restricţii de viteză în fiecare an. Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, CFR Infrastructură trebuie să asigure o viteză minimă de 160 de km/oră pentrru trenurile de călători şi de 120 km/oră pentru cele care transportă marfă pe Coridoarele Pan-Europene IV şi IX. Acest obiectiv este foarte greu de atins.

Infrastructura este în stare jalnică

Cele mai recente date ale companiei feroviare arată că la peste 5.000 de kilometri, respectiv 38% din totalul reţelei feroviare termenul limită la care trebuiau făcute reparaţii capitale a fost depăşit, în aceeaşi situaţie regăsindu-se şi aproape 11.000 de poduri şi podeţe, care reprezintă 61% din total şi aproximativ 90% din instalaţiile fixe de tracţiune şi de centralizare electrodinamică. Toate acestea au determinat instituirea unui număr foarte mare de restricţii de viteză, peste 300 de zone, precum şi un număr mare de defectări ale elementelor infrastructurii.

×
Subiecte în articol: economic locomotiva cfr