x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie CFR SA a lansat licitaţia pentru lucrări de reparaţii la Podul Constanţa

CFR SA a lansat licitaţia pentru lucrări de reparaţii la Podul Constanţa

05 Apr 2019   •   15:43
CFR SA a lansat licitaţia pentru lucrări de reparaţii la Podul Constanţa

CFR SA a lansat licitaţie pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de reparaţii şi consolidare a podului de cale ferată de la km 4+327, situat pe magistrala Bucureşti - Constanţa, cu o valoare a contractului de 3,49 milioane de lei, fără TVA.

Potrivit unui comunicat al companiei, valoarea totală estimată a contractului este de 3.491.363 lei fără TVA, din care 101.175 lei pentru servicii de proiectare şi 3.390.188 lei fără TVA pentru execuţia lucrărilor, sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri de la bugetul de stat.

Termenul limită pentru primirea ofertelor este 7 mai 2019, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi la ora 15:30, iar durata contractului este de opt luni de la semnare, din care două luni pentru proiectare şi şase luni pentru execuţie, la care se adaugă o perioadă de garanţie a lucrărilor de 10 ani.

"Dat fiind faptul că podul feroviar de la km 4+327 reprezintă un obiectiv de utilitate publică, cu o importanţă deosebită, atât pentru traficul feroviar, cât şi pentru cel rutier, CFR SA a analizat şi a stabilit un program de lucrări, astfel încât, în perioada execuţiei, să nu intervină modificări majore de trafic nici în circulaţia trenurilor, nici în circulaţia rutieră. Anunţul de participare la procedura licitaţie deschisă, conţinând informaţii asupra modului de desfăşurare a procedurii, precum şi documentaţia de atribuire, sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (SEAP/SICAP), la adresa www.e-licitatie.ro., cu nr. CN1010526 /05.04.2019. Menţionăm faptul că, în cursul anului 2018, CN CF CFR SA a urmat etapizat toate procedurile legale pentru demararea lucrărilor de reparaţii şi consolidare a acestui obiectiv", se spune în comunicat.

CFR SA este compania care administrează infrastructura feroviară publică. AGERPRES

×
Subiecte în articol: cfr sa licitatie lucrări podul constanta