x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cheltuielile bugetare pentru 2018 vor creste cu aproape 33 miliarde lei

Cheltuielile bugetare pentru 2018 vor creste cu aproape 33 miliarde lei

30 Noi 2017   •   15:59
Cheltuielile bugetare pentru 2018 vor creste cu aproape 33 miliarde lei

Cheltuielile bugetare estimate pentru anul 2018 sunt în sumă de 314,5 miliarde lei, în creştere cu 32,7 miliarde lei faţă de anul în curs, şi urmează să ajungă în anul 2021 la 372,8 miliarde lei, respectiv 33,1% din produsul intern brut, înregistrând o tendinţă de scădere ca pondere în PIB datorită necesităţii de reducere a deficitului bugetar, arată Raportul privind situaţia macroeconomică şi proiecţia acesteia pe anii 2019 - 2021 publicat de Ministerul Finanţelor Publice.

 

Potrivit documentului, preluat de agerpres, veniturile bugetare în termeni nominali sunt estimate în 2018 la 287,5 miliarde lei, respectiv 31,7% din Produsul Intern Brut, în creştere cu 30,7 miliarde de lei faţă de 2017 şi urmează să se înscrie pe un trend ascendent în valoare nominală, dar şi ca procent din PIB.

La capitolul cheltuieli bugetare, cea mai mare creştere pe orizontul de referinţă o înregistrează cheltuielile cu asistenţa socială, datorită măsurilor adoptate pe linia punctului de pensie şi a majorării indemnizaţiei sociale pentru pensionari. Pe de alta parte, cheltuielile de personal înregistrează o majorare în anul 2018 pe fondul aplicării Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, însă pe orizontul de referinţă se înregistrează o traiectorie descendentă.

Bunurile şi serviciile consemnează o tendinţă de reducere pe orizontul de referinţă, în timp ce cheltuielile cu datoria publică înregistrează o stabilizare pe perioada 2019-2021. Cheltuielile cu investiţiile înregistrează creşteri ale valorilor nominale pe orizontul de referinţă, ajungând la 4,8% din PIB în anul 2021 faţă de 4,2% din PIB în anul 2018.

Ca politică de cheltuieli, măsurile pe termen mediu prevăzute în document vizează: asigurarea unui nivel sustenabil pentru cheltuielile cu salariile şi pensiile în sectorul public; orientarea resurselor disponibile către investiţii publice de antrenare în domeniile: infrastructură, agricultură şi dezvoltarea rurală, energia şi tehnologia avansată; reorientarea cheltuielilor de investiţii publice în vederea realizării unei treceri treptate de la investiţiile finanţate integral din surse naţionale la investiţii cofinanţate din fonduri europene; accelerarea ritmului de cheltuire a fondurilor europene pentru îmbunătăţirea ratei de absorbţie; continuarea finanţării schemelor de ajutor de stat şi în perioada 2018 - 2021, pentru a contribui la crearea de noi locuri de muncă, realizarea de investiţii care utilizează tehnologii noi, obţinerea de produse, servicii, tehnologii inovative, cu efecte asupra creşterii economice şi asigurării stabilităţii macroeconomice.

În ceea ce priveşte veniturile bugetare, pe termen mediu, pe fondul revigorării economice, acestea vor fi în urcare în valoare nominală pe orizontul de referinţă, ajungând în anul 2020 la 336,1 miliarde lei (32% din PIB) şi la 358,9 miliarde lei în anul 2021, respectiv o creştere nominală de 71,4 miliarde lei faţă de anul 2018.

Cele mai mari ponderi în totalul veniturilor bugetare în anul 2018 le înregistrează contribuţiile - cu 10,1%, urmate de TVA - cu 6,8%, accize - cu 3,3% şi sumele primite din FEN postaderare şi preaderare - 3,1% din PIB. La polul opus se află impozitul pe profit - cu o pondere de 1,7% din PIB, veniturile nefiscale - 2,2%, impozitul pe salarii şi venit - cu 2,3%.

×