Compania privată chineză China Energy Company (CEFC) a anunţat marţi, printr-un un comunicat, preluarea unei participaţii de 51% la KMG International (KMGI), fostul Rompetrol Group, în cadrul unui pachet mai mare de acorduri în valoare totală de 4 miliarde de dolari semnate duminică şi luni la Beijing de China şi Kazahstan, în industriile petrolului şi gazelor, telecomunicaţii şi energie nucleară, informează Reuters.
Potrivit surselor citate de Reuters, valoarea tranzacţiei se situează undeva între 500 de milioane şi un miliard de dolari. Sursele au mai adăugat că GEFC vrea să investească 'miliarde de dolari' pentru a extinde reţeaua de distribuţie a KMG International până la peste 3.000 de benzinării, de la aproape 1.000 în prezent.
O parte din finanţare va proveni de la fondul chinez de dezvoltare a infrastructurii "Drumul Mătăsii", în valoare de 40 de miliarde de dolari. 'Kazahstanul are rezerve semnificative de petrol şi gaze naturale şi a fost un vecin bun al Chinei. Acordul corespunde strategiei guvernamentale "O centură, Un drum', a adăugat sursa.
Grupul kazah KazMunayGas este proprietarul KMG International, companie care desfăşoară operaţiuni majore în rafinare, petrochimie, retail, trading, upstream şi servicii industriale în 15 ţări. În România, Grupul operează rafinăria Petromidia Năvodari cu o capacitate de procesare de peste 5 milioane de tone/an, Vega Ploieşti - cea mai veche unitate de profil în funcţiune (1905), dar şi o reţea de distribuţie a carburanţilor formată din peste 740 de puncte de alimentare, 230 de staţii distribuţie GPL auto, 9.000 de puncte de distribuţie butelii şi 3 staţii de îmbuteliere GPL, 7 depozite.
KazMunayGas, un conglomerat cu 80.000 de angajaţi, care este responsabil pentru 27% din producţia de petrol a Kazahstanului, este în căutare de noi surse de finanţare în condiţiile în care scăderea preţului petrolului i-a îngreunat rambursarea datoriilor.
În luna august 2007, KazMunayGas (companie petrolieră controlată de statul kazah) a semnat un acord de achiziţie de acţiuni cu Rompetrol Holding SA (Elveţia) pentru 75% din titlurile companiei olandeze The Rompetrol Group. Ulterior, omul de afaceri Dinu Patriciu a vândut participaţia de 25% pe care o mai deţinea la Rompetrol Group către compania KazMunayGas /KMG/, care a ajuns să controleze în totalitate grupul Rompetrol.