x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Comisia Europeană va nominaliza şapte ţări pentru optimizare fiscală agresivă

Comisia Europeană va nominaliza şapte ţări pentru optimizare fiscală agresivă

07 Mar 2018   •   06:56
Comisia Europeană va nominaliza şapte ţări pentru optimizare fiscală agresivă

Comisia Europeană va nominaliza miercuri şapte ţări pentru măsuri fiscale care afectează echitatea pieţei unice, a anunţat marţi comisarul european Pierre Moscovici.

 

"Pentru prima oară, Comisia insistă asupra problemei planificării fiscale agresive în cele şapte ţări: Belgia, Cipru, Ungaria, Irlanda, Luxemburg, Malta şi Olanda", a declarat oficialul european răspunzător de problemele economice şi financiare, fiscalitate şi vămi.

"Aceste practici dăunează echităţii, împiedică o concurenţă loială pe piaţa internă şi măresc povara contribuabililor europeni", a precizat Moscovici. El a insistat că rapoartele care vor fi publicate "se bazează pe examinarea aprofundată a regulilor fiscale şi pe indicatorii economici relevanţi" din ţările vizate.

"Dacă am recunoaşte măsurile luate recent de unele din aceste state membre pentru adaptarea modelului lor fiscal, evident că rămân multe de făcut". "Trebuie să acţionăm pentru ca o fiscalitate echitabilă să devină regula fără excepţii", a mai spus comisarul european.

Potrivit Comisiei Europene, evaziunea fiscală în Uniunea Europeană duce la nerealizarea unor venituri între 50 şi 70 de miliarde de euro anual. Comisia anchetează acordurile fiscale încheiate de unele state cu concerne multinaţionale, iar unele ţări au fost deja condamnate la recuperarea "avantajelor fiscale necuvenite" pe care le-au acordat. AFP reaminteşte ca exemplu Irlanda, căreia i s-a cerut în august 2016 să recupereze 13 miliarde de euro de la Apple. AGERPRES

×