Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, ca restricţia impusă instituţiilor publice privind achiziţia de maşini şi mobilier să fie extinsă şi pentru regiile autonome şi companiile de stat, potrivit unor surse oficiale citate de Mediafax.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR, că reforma statului trebuie să continue în zona marilor regii, care trebuie să devină mai competitive, în contextul în care deţin 25-30% din economie.
El a precizat că restructurarea regiilor este un element prioritar al programului cu FMI, al cărui termen de stabilire este luna septembrie.
Citește pe Antena3.ro