x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România, între austeritate și mii de concedieri: Fabrici închise, restructurări masive și scumpiri la raft

România, între austeritate și mii de concedieri: Fabrici închise, restructurări masive și scumpiri la raft

de Redacția Jurnalul    |    22 Ian 2025   •   11:26
România, între austeritate și mii de concedieri: Fabrici închise, restructurări masive și scumpiri la raft

România se confruntă cu o criză economică acută, iar primele semne ale austerității sunt deja vizibile. În județul Prahova, fabrica de frigidere a companiei Haier Europe din Ariceștii Rahtivani își va închide porțile la doar trei ani de la inaugurare. În primăvara anului trecut, 400 de angajați au fost disponibilizați, iar acum alți 500 de salariați vor rămâne fără locuri de muncă.

„Decizia a fost luată ca răspuns la provocările industriei – stagnarea pieței, scăderea semnificativă din Europa, creșterea costurilor pentru mărfurile importate și presiunea concurențială," a precizat Haier Europe într-un comunicat oficial, citat de Antena 3 CNN.

O situație similară se înregistrează la Damen Mangalia, unde conducerea a anunțat că până pe 28 februarie vor fi efectuate concedieri colective. În urma planului de restructurare, numărul angajaților va fi redus la puțin peste 1.100.

Poșta Română, în pragul restructurărilor

Sindicaliștii de la Poșta Română avertizează că urmează disponibilizări și în această companie. În ședința Adunării Generale de astăzi, se discută un plan de restructurare care va afecta un număr semnificativ de angajați.

Scumpiri masive la raft în 2025

Pe lângă valul de concedieri, românii se vor confrunta și cu noi scumpiri. Analiștii economici avertizează că eliminarea facilităților fiscale și majorarea prețurilor carburanților vor duce la creșteri semnificative de prețuri pentru alimentele de bază. Pâinea, uleiul, carnea și lactatele vor fi cele mai afectate produse.

 

×