Mame aflate în concediu postnatal, angajaţi proaspăt operaţi pe inimă, întreţinători unici de familie sunt printre cei pe care statul a început să-i dea afară începând de ieri de la cele 14 companii feroviare pe care le deţine, deşi legea nu-i permite.
Autorităţile au început de ieri concedierea a 4.758 de angajaţi la CFR Marfă, însă ceferiştii mai trebuie să aştepte pentru a primi plăţile compensatorii. Asta deoarece pentru punerea în practică a ordonanţei care reglementează compensaţiile primite Guvernul a trebuit să emită un alt act prin care să numească exact companiile şi numărul de disponibilizaţi, însă mai este nevoie şi de normele metodologice prin care se vor pune în aplicare.Angajaţii companiilor feroviare, şi în special cei de la CFR Marfă, sunt scandalizaţi de modul în care statul vrea să pună pe picioare sectorul transporturilor pe calea ferată. Unii dintre aceştia ne-au trimis, sub protecţia anonimatului, documente care să le probeze acuzaţiile.
OPERAŢIE PE INIMĂ, MOTIV DE CONCEDIERE
Un document de la Sucursala Galaţi, Depoul Exploatare Buzău, prezintă lista celor care urmează să fie disponibilizaţi, de aici şi motivaţia restructurării persoanelor respective. Documentul, datat 22 ianuarie 2010, prezintă câteva explicaţii ciudate pentru concedieri. Astfel, Ion Florinel, ajutor de mecanic de locomotivă, este dat afară pentru "rezultate slabe verificări personal, ultimele 6 luni concediu medical cu prelungire încă 6 luni în anul 2010 (operat pe cord)".
MAME ÎN CONCEDIU MATERNAL
Documentul, datat 22 ianuarie 2010, prezintă şi alte anomalii. Astfel, posturile economistelor Petre Iulica şi Dumitrache Antoaneta Maria sunt desfiinţate, însă ele sunt în concediu maternal. Alte trei persoane sunt concediate pe motiv că sunt neautorizate, însă acesta nu este un criteriu de concediere negociat cu sindicatele.
Alţii reclamă că, deşi li s-a comunicat că posturile le-au fost desfiinţate, operaţiunea nu s-a făcut în realitate. Ba, mai mult, s-au încadrat alţi salariaţi.
"(...) activitatea în cadrul Depoului Exploatare Buzău, unde vă desfăşuraţi dumneavoastră activitatea, a suferit modificări de competenţe, ceea ce a făcut necesară încadrarea unor salariaţi cu competenţe superioare pentru a putea rezolva sarcinile noii structuri", se arată în răspunsul oficial primit de la companie de un angajat al CFR.
14 societăţi şi companii de stat din domeniul feroviar urmează să disponibilizeze 10.301 angajaţi. Cei mai mulţi salariaţi vor fi disponibilizaţi de la CFR Marfă (6.700), fiind urmată de CFR Călători (1.100), SC Întreţinere şi Reparaţii Vagoane "CFR IRV" (800) şi CFR Infrastructură (600).
Persoanele care vor fi disponibilizate din sistemul feroviar vor primi, la data încetării contractului individual de muncă, două salarii medii nete pe economie, la care se adaugă indemnizaţia de şomaj şi un venit lunar de completare egal cu diferenţa dintre salariul mediu individual şi şomaj.Companiile şi angajaţii din mediul privat sunt discrimitaţi de stat, a anunţat vineri Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR), care s-a declarat împotriva plăţii acestor compensaţii de la bugetul ajutoarelor de şomaj.
Proteste sindicale
Sindicaliştii spun că pierderile companiei nu se vor recupera prin concedieri, ci prin investiţii. Iulian Măntescu, preşedinţele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, spune că sindicaliştii au contestat deja la organismele internaţionale de muncă OG 9/2010 privind disponibilizările.
Reprezentanţii CNS "Cartel Alfa" spun că angajaţii disponibilizaţi sunt discriminaţi, fiind sancţionaţi de două ori, respectiv prin pierderea locului de muncă şi prin restrângerea cu opt-nouă luni a perioadei de acordare a venitului de completare. Confederaţia cere Guvernului să acorde angajaţilor care vor fi disponibilizaţi, inclusiv celor din domeniul feroviar, venituri de completare pe o perioadă de 20-24 de luni.
CNS "Cartel Alfa" începe mâine acţiunile de protest. Bogdan Hossu, liderul confederaţiei, a declarat că va avea loc o grevă de avertisment la nivel naţional la începutul lunii mai, urmată de o grevă generală în a doua jumătate a lunii mai. Sindicatele plănuiesc ca în ziua votului Legii pensiilor din Camera Deputaţilor să organizeze un miting în Capitală, la care vor participa 10.000 de oameni. Tot mâine, sindicatele din învăţământ stabilesc programul acţiunilor comune de protest.
●Diana Scarlat