Consiliul Judeţean (CJ) Suceava alocă 1,2 milioane de euro pentru continuarea lucrărilor de modernizare a două tronsoane de drum importante, a declarat Gheorghe Flutur.
Pentru modernizarea DJ 175A, Câmpulung Moldovenesc-Rarău vor fi alocați 4 milioane de lei, iar pentru modernizarea DJ 209L, Pleşa-Soloneţu Nou, vor fi investite alte 2 milioane de lei.
"Modernizăm drumul DJ 175A, Câmpulung Moldovenesc-Rarău, tronsonul care pleacă de la baza pârtiei de schi şi ajunge pe platoul Rarău - Pietrele Doamnei. Aici s-au executate o serie de lucrări de artă, ziduri de sprijin şi apărări de maluri cu gabioane. Se deschide o a treia cale pentru accesul pe platoul Rarău, după modernizarea accesului prin Pojorâta şi a celui prin Chiril. Este un drum de munte, dificil, cu o pantă de 8 - 9 %. Prima jumătate, până la schitul Rarăului, va fi un drum pe două sensuri de mers, iar de acolo, până la Pietrele Doamnei, va fi un drum pe un singur sens, dar cu mai multe refugii de încrucişare. Drumul spre Rarău prin Izvorul Alb va fi destinat exclusiv turiştilor, având în vedere că va fi impusă o restricţie de tonaj de până la 3,5 tone pentru maşinile care vor circula pe acest traseu. Acest drum va pune în valoare şi mai mult pârtia de schi din Rarău, iar mulţi dintre cei care vor veni la pârtie vor urca şi pe masivul Rarău'', a explicat președintele CJ.
El consideră că este important din punct de vedere turistic și modernizarea DJ 209L, Pleşa-Soloneţu Nou, care face legătura între Mănăstirea Humorului, monument UNESCO, Salina şi Basilica Minor de la Cacica.
În acest an, CJ Suceava va finanţa modernizarea a 150 de kilometri de drum judeţean, din bugetul propriu şi prin Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri.