x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Construcţiile s-au prăbuşit la minimul ultimilor 10 ani

Construcţiile s-au prăbuşit la minimul ultimilor 10 ani

de Daniela Ivan    |    09 Mar 2018   •   18:35
Construcţiile s-au prăbuşit la minimul ultimilor 10 ani
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Piaţa construcţiilor a scăzut, în 2017, până la un minim istoric al ultimilor 10 ani, ajungând la 8,96 miliarde de euro, un declin de peste 7% faţă de anul anterior. Cifrele sunt calculate de Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii.

Scăderi au fost înregistrate în toate ramurile de activitate din construcţii, cu o singură excepţie, rezidenţialele, unde s-a înregistrat un salt uriaş de 69,7%. În rest, căderi pe toată linia. La lucrările de întreţinere şi reparaţii curente, scăderea a fost de 24,6%, în sectorul construcţiilor inginereşti de 21%, în cel al reparaţiilor capitale de 17,7% şi în sectorul construcţiilor nerezidenţiale s-a înregistrat un minus de 12,6%.

Statul român a investit numai 26,7 miliarde de lei, în 2017, în activitatea de construcţii, cu 2,8 miliarde de lei sub nivelul din 2016, respectiv mai puţin cu peste 25 de miliarde de lei, faţă de 2015. Totodată, datele arată că ponderea produsului intern brut a sectorului de construcţii s-a diminuat la 4,6%, în condiţiile în care patronatele din domeniu susţin că potenţialul sectorului este de circa 8-9%.

"Firmele sunt bulversate de aşa-zisa Revoluţie fiscală, promovată de Guvern în 2017 şi care a amplificat impredictibilitatea în ceea ce priveşte echilibrele financiare precare ale societăţilor de construcţii”

Laurenţiu Plosceanu, preşedinte ARACO

 

 

×
Subiecte în articol: piata constructiilor declin