Firma fostului senator Ion Toma a câştigat fără licitaţie un contract de şase milioane de lei pentru modernizarea unor uliţe dintr-o comună teleormăneană. SC SCADT SA din Slatina s-a remarcat în timpul celor trei mandate de senator ale patronului său prin zecile de lucrări primite de la instituţii publice în valoare de 50.000.000 de euro. Modernizarea drumurilor din Teleorman nu înseamnă asfaltarea acestora, ci realizarea unui strat de piatră şi uzură, la un preţ foarte bun pentru firma contractată.
Primăria Uda Clocociov a atribuit pe 20.11.2017 un contract privind „proiectare şi execuţie lucrări „Reabilitare şi modernizare străzi””, în urma unei cereri de oferte câştigată de singura firmă participantă. Valoarea estimată iniţial a lucrărilor era de 6.066.335 lei, însă societatea ofertantă SC SCADT (Societatea de Construcţii, Aprovizionare, Desfacere şi Transport) SA s-a angajat să ducă proiectul la capăt pentru 5.944.875,63 lei, fără TVA.
Singura ofertă depusă a venit din partea asocierii SC SCADT SA (lider)- Padrino SRL Slătioara- Man San SRL Slatina, având ca subcontractant pe Tecon Construct SRL Corabia
În caietul de sarcini se arată că locuitorii comunei vor „beneficia de condiţii superioare de circulaţie, condiţii care se vor concretiza într-o serie de avantaje sociale şi economice”. Condiţiile superioare invocate de edilii din Uda Clocociov constau în 30 de centimetri de balast, 20 de centimetri de piatră spartă, cinci centimetri de binder şi patru centimetri de strat de uzură.
Peste 1.000 de lei pentru un metru de piatră
Lungimea totală a celor 17 drumuri comunale care urmează să fie modernizate este de 5.170,83 metri. La o valoare totală de şase milioane de lei a lucrărilor, înseamnă că cei din Uda Clocociov plătesc cu mai bine de 1.100 lei un singur metru de piatră pusă pe uliţe. „Modernizarea străzilor face parte din politica autorităţilor locale şi judeţene de îmbunătăţire a infrastructurii şi va contribui la ridicarea nivelului de trai al locuitorilor comunei Uda Clocociov”, se mai arată în expunerea entuziasmantă a edililor.
Zeci de lucrări publice
SCADT SA a raportat pentru anul trecut afaceri de 32.634.994 lei şi un profit net de 179.030 lei, cu 307 angajaţi, dar şi datorii de 9.167.826 lei. Firma a prosperat în special pe timpul celor trei mandate de senator prinse de Ion Toma. Potrivit datelor SEAP, SCADT SA a primit numai în intervalul 2007- 2015 aproape 70 de contracte cu statul, în valoare de 50.000.000 de euro. Cele mai importante au fost cele oferite de Consiliul Judeţean Argeş (3,5 milioane euro pentru reabilitarea a două podeţe), Agenţia Naţională pentru Locuinţe (7,6 milioane de euro în trei contracte), Compania de Apă Oltenia (2,2 milioane de euro) etc.
Abonaţi la contracte cu statul
Şi celelalte societăţi din asocierea care pietruieşte uliţele din Uda Clocociov sunt cunoscute pentru apetenţa lor la fonduri publice. Padrino SRL a fost înfiinţată de Mircea Zăvelcă, omul de casă al fostului preşedinte de consiliu judeţean şi prefect de Olt, Jenel Copilău. În mandatul acestuia, firma a primit contracte de milioane de lei pentru lucrări publice. La rândul său, Man San SRL, patronată de Vali Gorunescu, fosta şefă a Secţiei Drumuri Naţionale Slatina, a primit zeci de contracte de la stat.
Senator PSD- UNPR- PMP
Ion Toma a fost senator în trei mandate, în perioada 2004- 2016. Ca fost lider al PSD Olt, i-a reprezentat pe olteni în două mandate, ultimul petrecându-l în circumscripţia Ialomiţa. Toma a fost exclus din PSD în 2011 de către Victor Ponta, din cauza apropierii sale de Mircea Geoană. A trecut la UNPR şi a terminat mandatul parlamentar ca senator PMP.
2012 este anul când Ion Toma a depus ultima sa declaraţie de avere. Este probabil singurul senator care a stat un mandat întreg fără a-şi onora această obligaţie
Despre Ion Toma se spune că a fost liderul PSD la umbra căruia a crescut Paul Stănescu, actualul vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale. De altfel, ascensiunea politică la cel mai înalt nivel a lui Stănescu a venit în 2008, când a preluat de la Ion Toma funcţia de preşedinte al PSD Olt.
Toma, atac la baionetă împotriva lui Ponta
Excluderea din PSD l-a făcut pe Ion Toma să declanşeze în 2011 un atac deosebit de dur la adresa lui Victor Ponta: „Doar un neruşinat ca Victor Ponta putea spune că am intrat în UNPR pentru bani. El este cel care a intrat în politică pentru bani. A vânat mereu funcţii în Executiv şi a trăit ca un parazit pe spatele muncii a sute de mii de membri şi activişti PSD. Să nu vorbească el despre bani, atâta vreme cât îşi permite- nu se ştie de unde- şi bonă filipineză şi vacanţe în Dubai. Oricum, lipsa de bun simţ a lui Victor Ponta nu mai miră pe nimeni. Este însă de mirare cum un om atât de mic a ajuns să conducă un partid atât de mare. Nu ştiu cum se face, dar toţi cei care au plecat din PSD au devenit peste noapte din buni - răi, din oameni normali - infractori şi din albi- negri”.