x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Coruptia si saracia domina Romania

Coruptia si saracia domina Romania

06 Apr 2004   •   00:00

Saracia si coruptia sunt principalele probleme cu care se confrunta Romania, potrivit unui sondaj realizat de Curs. Trei sferturi dintre repondenti cred ca Guvernul sustine firmele private in care sunt implicate rude sau prieteni.

Sondajul realizat pe un esantion de circa 1.000 de persoane releva starea de spirit si realitatea unei tari care "bate" la portile Uniunii Europene. Din raspunsurile oferite, perceptia celor chestionati a aratat ca sindicatele nu sunt consultate in luarea deciziilor de catre Executiv, iar cel mai semnificativ procent nu stiu daca la randul lor, patronatele discuta cu puterea executiva actualele decizii economice. Majoritate acelor chestionati militeaza pentru o unificare a patronatelor din Romania care sa devina reprezentativa pentru mediul de afaceri din Romania atat la nivel national, cat si international.

Nemultumire si coruptie

La intrebarea "Exista multa coruptie in actualul Guvern al Romaniei", 62% dintre repondenti au considerat o afirmatie perfect adevarata, 23% - oarecum adevarata, iar cei care sustin ca acest lucru reprezinta un fals si oarecum fals de abia au adunat impreuna 8%. Un procent foarte mare dintrei cei intrebati, adica circa 75% au considerat ca Executivul sustine "cu precadere, firmele private in care sunt implicate rude/prieteni sau cu precadere firmele private care sponsorizeaza partidul de guvernamant". Un procent mult mai mare insa declara ca afirmatia "oamenii sunt multumiti de viata pe care o duc" reprezinta un fals, singura speranta pentru imbuna tatirea nivelului de trai fiind considerata aderarea la UE. Mai mult, circa 75% dintre cei intrebati au considerat ca privatizarea marilor intreprinderi/ companii de stat a fost facuta mai degraba in folosul unui grup restrans de oameni decat in cel al Romaniei.

Venituri mari, impozit mare

Un procent covarsitor, de 81%, este de parere ca impozitul pe venit sa fie mai mare ca procent pentru cei care au venituri mai mari si mai mic pentru cei cu venituri mici. Restul au considerat bine ca impozitul pe venit sa fie egal ca procent pentru toata lumea indiferent de venitul realizat.

Marea majoritate considera Uniunea Europena ca fiind singura solutie de mai bine atat pentru propia personala, cat si pentru tara. Jumatate dintre cei intrebati au considerat ca vor trai mai bine dupa ce Romania va fi inclusa in UE, iar 71% sunt de parere ca economia nationala va avea mai mult de castigat decat de pierdut dupa integrare.
CATALIN BUDESCU


Deziluzie

Saracia si coruptia sunt termenii cei mai potriviti pentru caracterizarea situatiei actuale din Romania, conform opiniilor exprimate in sondajul realizat in mediul urban. Astfel, se poate observa ca 25% dintre cei intervievati au indicat "coruptia" drept cel mai potrivit termen pentru definirea situatiei actuale din Romania si tot un sfert au indicat "saracia". Pe un loc trei s-a clasat cu 15% "nesiguranta", in timp ce 10% au indicat cuvantul "dezastru" ca fiind cel mai reprezentativ pentru actuala situatie din Romania. La partea opusa, numai 1% a spus cuvantul "prosperitate".

×
Subiecte în articol: economic romania