Colegiul de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), întrunit în data de 11 octombrie 2019, l-a ales în funcţia de preşedinte interimar al Camerei bucureştene pe Costică T. Mustaţă, director general al companiei Uzinsider Techno, parte a grupului de firme Uzinsider SA, potrivit unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES.
Costică T. Mustaţă este membru în Colegiul de Conducere al CCIB şi preşedinte al Secţiunii Comerţ a Camerei, urmând să ocupe funcţia de preşedinte interimar până în luna aprilie 2020, când este prevăzută convocarea statutară a Adunării Generale a membrilor Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, în cadrul căreia se va proceda la alegerea unei noi conduceri a Camerei pentru un mandat de patru ani.
Profesor asociat la Universitatea Politehnica din Bucureşti, Costică Mustaţă a fost decorat de Preşedintele României, în anul 2013, împreună cu grupul Uzinsider, cu Ordinul Meritul Industrial şi Comercial în grad de ofiţer.
Uzinsider SA, cu o cifră de afaceri de 50 milioane euro şi circa 2.000 angajaţi, are în componenţa şapte societăţi care desfăşoară activităţi de comerţ exterior, inginerie, proiectare, producţie de utilaje complexe grele pentru industria constructoare de maşini, metalurgie, industria energetică, fabrici de ciment.
Costică T. Mustaţă se află la conducerea companiei Uzinsider Techno încă de la înfiinţare, în anul 2002, făcând parte din consiliile de administraţie a celorlalte societăţi din grup.
Numirea sa la conducerea CCIB vine după ce, la finele lunii trecut, Sorin Dimitriu şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti.
"Prin acest gest doresc să protejez imaginea Camerei Bucureşti de atacurile îndreptate împotriva mea personal, ca urmare a dosarelor de cercetare aflate pe rolul instanţelor. Întreaga mea activitate la conducerea acestei instituţii a vizat exclusiv afirmarea acesteia drept un interlocutor credibil în relaţiile cu mediul de afaceri, partenerii externi şi autorităţi. Îmi doresc ca această organizaţie să continue proiectele iniţiate pentru promovarea intereselor mediului de afaceri şi susţinerea parteneriatelor economice", se arată în scrisoarea de demisie depusă de Sorin Dimitriu, la secretariatul Colegiului de Conducere al CCIB.
Sorin-Petre Dimitriu a fost condamnat definitiv pe 24 septembrie de Curtea de Apel Bucureşti la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare, într-un dosar legat de fraude cu fonduri europene.