x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Craiova - Ford vine în aprilie

Craiova - Ford vine în aprilie

de Daniela Ivan    |    18 Feb 2008   •   00:00

Contractul semnat de Ford cu statul român va intra în vigoare la începutul lunii aprilie. Potrivit lui Teodor Atanasiu, preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, în perioada următoare privatizarea Automobile Craiova va fi acceptată de către Comisia Europeană.



Contractul semnat de Ford cu statul român va intra în vigoare la începutul lunii aprilie. Potrivit lui Teodor Atanasiu, preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, în perioada următoare privatizarea Automobile Craiova va fi acceptată de către Comisia Europeană.

"Noi sperăm ca cel târziu cu ocazia summitului NATO contractul să fie intrat în vigoare. Adică la începutul lunii aprilie", a spus Teodor Atanasiu la Alba-Iulia. Direcţia Generală Competiţie din cadrul Comisiei Europene a formulat deja un punct de vedere ce va fi transmis până la data de 21 februarie fiecărui comisar european, iar decizia finală va fi luată la 27 februarie. Preşedintele AVAS a mai precizat că nu au fost găsite în contractul încheiat cu Ford prevederi care să împiedice concurenţa sau să încalce principiul liberei circulaţii a mărfurilor.


CLAUZE. Atanasiu a mai explicat că după ce se va primi undă verde de la CE, tot mai trebuie îndeplinite câteva condiţii pentru ca înţelegerea să continue. Astfel, legea de aprobare a privatizării Automobile Craiova trebuie să fie adoptată de Parlament. Administraţiile judeţeană şi locală trebuie să îşi respecte partea lor de înţelegere. Atanasiu a exemplificat că trebuie înfiinţat un punct vamal în instituţie, deoarece nivelul de importuri şi exporturi zilnice va fi foarte ridicat.

×
Subiecte în articol: economic