Băncile au împrumutat în luna ianuarie de la BNR 30,43 miliarde de lei, de aproape trei ori mai mult decât în decembrie 2008. Criza de lichiditate începe să se simtă tot mai puternic la instituţiile bancare, dar şi la FMI.
Suma împrumutată zilnic în medie de bănci se ridică la 1,5 miliarde de lei, ceea ce nu este foarte mult, consideră economistul-şef al Raiffeisen, Ionuţ Dumitru. "Surplusul de lichiditate a dispărut în cea mai mare parte. Majoritatea băncilor nu mai au lichiditate şi vom vedea din ce în ce mai multe instituţii apelând la facilitatea de la BNR", a spus Dumitru, citat de Mediafax. El a arătat că poziţia unei bănci centrale este să refinanţeze instituţiile comerciale. Şi economistul ING Bank România, Nicolaie Chidesciuc, consideră că băncile vor continua să ia bani de la BNR. "Suma nu este foarte mare. Arată că a existat un deficit de lichiditate, însă BNR a asigurat lichiditatea", a spus Chidesciuc. Cea mai mare sumă împrumutată de bănci de la BNR a fost în octombrie 2008, în timpul atacului speculativ asupra leului, când instituţiile financiare au fost nevoite să ia de la BNR 48,99 miliarde de lei. Criza de lichiditate se resimte şi la nivel internaţional. FMI a cerut ieri statelor membre să îi dubleze resursele financiare, în condiţiile în care criza financiară se extinde şi tot mai multe ţări au nevoie de sprijin. "Directorii Fondului au subliniat urgenţa de a ajunge la un acord pentru măsuri concrete", se arată într-un comunicat al instituţiei.
Citește pe Antena3.ro