Începând cu 1 septembrie 2019, valorea punctului de pensie va creşte de la 1.100 de lei la 1.265 de lei. În România sunt în prezent circa 5.180.000 de pensionari, care vor putea acuma să-şi calculeze singuri cât le va fi pensia. Calculul este prezentat de conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcriţa.
Orice român care doreşte să ştie cât îi va fi pensia are două variante. Raportând 1.265 de lei la 1.100 de lei rezultă indicele 1,15. Astfel, în modul cel mai simplu, fiecare cetăţean va afla cât va avea pensia prin înmulţirea pensiei pe care o are acum cu 1,15. De exemplu, o pensie, care până la 31 august 2019 a fost de 1.680 de lei, începând cu 1 septembrie 2019 va fi de 1.680 x 1,15 = 1.932 de lei.
Varianta numărului de puncte
O a doua variantă presupune înmulţirea numărului de puncte pe care îl are cu 1.265 lei. Numărul de puncte pe care îl are fiecare pensionar este înscris pe fiecare cupon de pensie lunar, pe ultimul rând de jos, în stânga. Valoarea punctului de pensie (care este acelaşi pentru toţi pensionarii), este de 1.100 de lei până la 31 august 2019, și de 1.265 de lei începând cu 1 septembrie 2019.
Numărul de puncte este diferit de la un pensionar de altul
De exemplu, pe un cupon de pensie este înscris „Număr puncte: 1,52727”. În aceste condiţii, pensia este astfel: până la 31 august 2019 = număr puncte, de 1,52727 x valoarea punctului de pensie, de 1.100 de lei = 1.680 de lei, iar începând cu 1 septembrie 2019 = număr puncte, de 1,52727 x valoarea punctului de pensie, de 1.250 de lei = 1.932 de lei.