Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ce-i trebuie României pentru o creştere sănătoasă şi pentru o nouă fază de avânt, într-un viitor ciclu economic? Nu, nu-l voi invoca pe Napoleon, cu răspunsul lui celebru, inspirat de antici, că pentru a câştiga un război e nevoie de trei lucruri: bani, bani şi iar bani. Deşi, astăzi, sunt multe voci la noi care susţin că tot de bani, bani şi iar bani avem nevoie. Şi totuşi, ne-ar trebui trei lucruri diferite: de la politicieni – voinţa politică necesară; de la întreaga societate – aport social susţinut; şi, în fine, de la întreaga economie – muncă performantă şi capital care să asigure creşterea.
Şi mai departe? Fiindcă creşterea PIB-ului nu va fi posibilă dacă nu vom avea şi investiţii, şi investitori, autohtoni dar şi străini.
Necazul e că, în general, sumele investite sunt mici. Fiindcă nu intră prea mulţi bani nici în buzunarele populaţiei şi nici în conturile companiilor. De fapt, ne confruntăm cu un cerc vicios. Unde sunt bani puţini nu pot fi nici investiţii mari. Iar din cauză că se investeşte puţin, în buzunarele populaţiei nu intră mai mulţi bani, în magazine nu sunt cumpărate mărfuri mai multe şi, mai departe, bugetul continuă să fie alimentat cu încetinitorul din salarii modeste şi din profituri în general mici ale companiilor.
Auzim, toată ziua bună ziua, că ţara e supraîndatorată la finanţatorii externi. Şi că, totodată, e supraîndatorată la băncile româneşti. Un adevăr? Să judecăm. Dacă citim corect cifrele, vedem că în fond la mijloc e un mit. Societatea românească e obsedată de mitul supraîndatorării.
Se face mult caz de datoria externă de o sută de miliarde de euro. Datorie pe care trebuie s-o restituie poporul român. Ei bine, nu-i deloc aşa. Detaliind, notăm că datoria totală a României (cea externă) este de 94 de miliarde de euro. Dar din acest total, de 94 de miliarde de euro, 65 de miliarde de euro sunt datorii ale băncilor, ale companiilor cu capital străin şi ale unor mari companii cu capital autohton. Ele se regăsesc cu deosebire în investiţii şi în export, cele două locomotive cu un rol fundamental în PIB-ul de plus 3,5 la sută al ţării. Datoria statului român, a bugetului deci, a poporului, e de 29 de miliarde de euro. O regăsim în investiţiile statului, în alte cheltuieli bugetare. Unde e, aşadar, supraîndatorarea când datoria publică a României e cu mult sub plafonul stabilit de Uniunea Europeană?
Datoria la băncile româneşti, fie ele cu capital autohton sau cu capital străin, nu depăşea, la 31 martie anul acesta, 290 de miliarde de lei. Cele mai multe împrumuturi fiind făcute în anii de boom 2004-2008. În echivalent – doar 64 de miliarde de euro, exprimând stocul creditelor acordate statului, companiilor şi populaţiei. Cred că se cuvine să ne cântărim bine cuvintele înainte de a rosti că România, în anii premergători crizei ce a izbucnit în toamna lui 2008, ar fi trecut printr-o exuberanţă a creditării.
Citește pe Antena3.ro
