x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cum să pierzi 15 milioane de euro. Influenţa politicii în economie a scăzut puternic valoarea Transelectrica

Cum să pierzi 15 milioane de euro. Influenţa politicii în economie a scăzut puternic valoarea Transelectrica

de Daniel Ionaşcu    |    14 Feb 2012   •   21:00
Cum să pierzi 15 milioane de euro. Influenţa politicii în economie a scăzut puternic valoarea Transelectrica

Statul isi da cu stangul in dreptul exact inaintea listarii a inca 15% din Transelectrica prin doua decizii de schimbare a conducerii companiei cu efecte imediate in valoarea acesteia pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Atat fostul premier Emil Boc cat si Mihai Razvan Ungureanu au contribuit la scaderea cu 15 milioane de euro a companiei.

Emil Boc l-a numit intr-o zi de vineri pe consilierul sau personal Victor Vevera in fruntea consiliului de administratiei al Transelectrica, o decizie care a lasat masca participantii la ringul bursier, in contextul in care toti oficialii statului se laudau cu depolitizarea si eficientizarea companiilor de stat. Pe 24 ianuarie, Vevera isi prezinta demisia in urma scandalului mediatic creat iar actiunile Transelectrica inregistreaza o scadere de 3,24% la BVB. Raportand la numarul de 73 de milioane de actiuni, asta inseamna o scadere de 43,9 milioane de lei, putin peste 10 milioane de euro rase intr-o singura zi.

Ieri, acelasi episod s-a repetat la indigo: premierul Mihai Razvan Ungureanu a cerut ministrului Economiei Lucian Bode sa il demita pe Horia Hahaianu, directorul Transelectrica. Bode spune ca principalul motiv pentru care l-a revocat pe directorul general este "comunicarea defectuoasa", atat cu ministerul, cat si cu consumatorii. Hahaianu ar fi speriat populatia prin declaratiile sale cum ca in anumite ore nu sunt suficiente resurse pentru acoperirea necesarului de consum si de export, caz in care compania este obligata sa reduca exporturile conform procedurii operationale.

Decizia oficialilor guvernamentali vine in momentul in care ministerul Economiei a pus luni pe propriul site un proiect de hotarare de Guvern, aprobat ieri de Executiv, si care permite Transelectrica sa opreasca exporturile de energie si sa limiteze timp de o luna, prin rotatie, marii consumatori industriali.

Ieri, la prima sedinta de tranzactionare dupa scandalul declansat luni seara cu Transelectrica, actiunile companiei se tranzactionau cu 1,36% sub nivelul anterior, ceea ce se traduce intr-o pierdere de inca 18,3 milioane de lei, adica inca un "sughit" de 4,25 milioane de euro dupa ce titlurile abia recuperasera din pierderea anterioara.

Contactat de Jurnalul National, Hahaianu a precizat ca nu a fost demis ci si-a dat demisia de onoare in urma unei discutii cu ministrul Bode, iar activitatea sa in fruntea companiei "se va vedea cand se vor publica rezultatele financiare ale Transelectrica pe 2011". Valoarea transportatorului national de electricitate este de 1,32 miliarde de lei, ceea ce inseamna la cursul de ieri o capitalizare de 305,8 milioane de euro.

Statul vinde 15% din actiuni in plin scandal
Compania este prima la care statul va incepe seria de privatizari bursiere minoritare, 15% din actiuni urmand a intra pe ringul bursier in curand. Pe 29 februarie este programata o adunare generala a actionarilor, in care sa se aprobe totul. Acum ministerul Economiei detine 73,68% din titluri, Fondul Proprietatea detine 13,49%, in vreme ce actionarii de pe bursa detin 12,81%. Intermediarul ofertei publice secundare este consortiul format din BCR, Intercapital si Swiss Capital, singurul care a depus oferta. O parte din oficialii statului se tem de cresterea influentei avute de Fondul Proprietatea in companie, in conditiile in ultimii doi ani oficialii Franklin Templeton, administratorul FP, au fost mai tot timpul in razboi cu statul in privinta companiilor din energie, unde detin participatii minoritare.

Transelectrica versus "baietii destepti"
Surse din sectorul energetic au precizat ca situatia este intr-adevar foarte grea iar in anumite momente ale zilei Romania este importator net de energie. Hidroelectrica produce doar la 50% din capacitate din cauza secetei iar nivelul de umplere a lacurilor este de 30% din normal. De asemenea, gazele sunt alocate in principal consumului populatiei, o serie de CET-uri au fost trecute pe pacura iar gerul a fortat Transgaz sa ceara suplimentarea importurilor pana la circa 17 milioane de metri cubi pe zi, mai mult decat dublu fata de o zi normala. De asemenea, carbunele este inghetat iar minerii de la Societatea Nationala a Lignitului Oltenia (SNLO) si Complexul Energetic Rovinari au fost recent trimisi acasa din cauza gerului. Cu toate acestea, o parte din "baietii destepti" exportau energie din tara iar deputatul Iulian Iancu, sedul comisiei de Industrii, a cerut in mai multe randuri oprirea exporturilor. Problema e ca in acest caz, traderii care isi vad afacerile executate pentru binele public, pot da in judecata Transelectrica si au sanse mari de castig. In situatia actuala, Transelectrica echilibreaza sistemul energetic pe banii ei, iar pierderile se transfera in conturile sale.

×
Subiecte în articol: economia Transelectrica