x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cum ştim dacă un POS este mânărit sau nu

Cum ştim dacă un POS este mânărit sau nu

de Daniela Ivan    |    24 Feb 2017   •   16:51
Cum ştim dacă un POS este mânărit sau nu
Sursa foto: zozzzzo/Getty Images/iStockphoto

Există încă oameni care devin victime ale infractorilor care le scanează informațiile de pe card cu ajutorul unor dispozitive speciale, numite skimming-uri, și apoi le fură banii. Chiar și atunci când utilizăm cardul la magazine sau restaurante, putem cădea într-o capcană. Site-ul brightside.me a publicat un ghid în care ne arată cum putem recunoaşte un POS sigur de unul furăcios.

Metoda skimming este folosită atunci când cumpărătorul plăteşte la casa de marcat cu cardul şi implică instalarea unui dispozitiv hardware, skimming, în terminal pentru a “citi” datele de pe carduri. Această procedură necesită acces fizic la sistemul POS, echipament suplimentar (skimming), şi este dificilă de aplicat la o scară foarte mare, de aceea este bine să fim atenţi unde plătim cu cardul şi unde nu.

Ingenico, un producător de terminale de card de credit, a emis recent un ghid, preluat de site brightside.me, care ne explică cum să identificăm un skimmer montat într-un terminal standard. Potrivit ghidului, un POS pe care s-a montat fraudulos un skimming este mai mare decât în mod normal pentru că s-a adăugat şi dispozitivul special. În plus, ledul verde care clipoceşte atunci când aparatul scanează cardul este blocat de skimmer-ul atașat. Deci, dacă acesta nu se aprinde înseamnă că POS-ul este modificat ca să fure datele de pe card.

“Skimmer-ul ajunge, uneori, în calea benzii magnetice atunci când scanați date. Acest lucru are ca rezultat mai multe erori de operare şi în mod semnificativ încetineşte funcţionarea normală a terminalului. Astfel încât să acorde o atenție în cazul în care un terminal funcționează mult mai lent decât ar trebui”, mai scrie brightside.me.

România este mult mai ferită de astfel de infracţiuni decât alte ţări având în vedere că numai magazinele foarte mari au POS-uri instalate. Totuşi, numărul acestor furturi ar putea creşte din vară după ce magazinele cu cifra de afaceri de peste 10.000 de euro pe an vor fi obligate să-şi instaleze terminale

 

În momentul glisării cardului prin sistemul POS, un program creează un duplicat al datelor în memoria unui dispozitiv pirat montat în terminal, date care sunt recuperate ulterior de infractorul informatic

 

Ce putem face să ne protejăm banii

•        Cel mai eficient mod este de a avea un card de debit separat pentru plăţi la comercianţi, card care nu are sume mari pe el;

•        Alegeţi serviciul SMS-banking pentru a reacționa prompt la retragerile neaşteptate;

•        Stabiliţi sume de retragere de numerar limită, astfel încât infractorii nu vor putea să retragă toți banii dintr-o dată;

•        Dacă ați pierdut cardul sunaţi imediat banca și blocați-l;

•        Când plătiți cu cardul într-un magazin sau restaurant asiguraţi-vă că plata se face în faţa dumneavoastră;

×