x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Curs valutar 21 noiembrie 2019: Moneda naţională, în a patra zi de depreciere

Curs valutar 21 noiembrie 2019: Moneda naţională, în a patra zi de depreciere

21 Noi 2019   •   13:24
Curs valutar 21 noiembrie 2019: Moneda naţională, în a patra zi de depreciere

Leul şi-a continuat joi deprecierea, coborând cu 0,32 bani (0,07%) faţă de euro, astfel încât moneda europeană a atins un nou maxim istoric, cursul afişat de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4,7808 lei/euro.

BNR a cotat miercuri euro la 4,7776 de lei.

Pe piaţa interbancară moneda naţională s-a tranzacţionat între 4,7778 şi 4,7847 de lei pentru un euro.

Pe de altă parte, leul a câştigat teren în faţa dolarului american, care a ajuns la 4,3144 lei, în scădere cu 0,28 de bani (0,06%), faţă de cursul de miercuri, respectiv 4,3172 lei/dolar.

Moneda naţională s-a apreciat şi faţă de francul elveţian, cu 0,15 de bani (-0,03%). Astfel, cotaţia francului a ajuns la 4,3531 lei, comparativ cu 4,3546 de lei/franc.

Gramul de aur s-a ieftinit cu 1,14 de lei (-0,56%), până la 203,6385 lei, de la 204,7771 de lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă. 

www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: curs valutar