x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Dedeman a cumpărat 23% din acţiunile Alro

Dedeman a cumpărat 23% din acţiunile Alro

21 Dec 2018   •   11:00
Dedeman a cumpărat 23% din acţiunile Alro

Fondatorii Dedeman au cumpărat 23% din acţiunile Alro Slatina cu peste 100 de milioane de euro. Pavăl Holding, societate fondată recent de frații Dragoș și Adrian Pavăl, a achiziţionat 165,33 milioane acțiuni ale producătorului de aluminiu, reprezentând 23,16% din capitalul social, potrivit profit.ro. Efectuat la prețul de 3,00 lei/acțiune al plasamentului privat, schimbul s-a ridicat la 495,99 milioane lei (106,44 milioane euro), reprezentând peste două treimi din operațiunea de piață prin care companiile Vimetco și Conef, cu care miliardarul rus Vitali Matchitski controlează Alro, a vândut 33,7% din titluri. Fondatorii Dedeman au fost activi pe bursa românească, unde recent au achiziționat pachetul de control la producătorul de materiale de construcții Cemacon Zalău, 7,4% din acțiunile transportatorului de țiței prin conducte Conpet Ploiești și un pachet semnificativ la Electrica. Alro SA a mai încercat şi în vară să înstrăineze pachetul majoritar de acţiuni, dar atunci nu s-a prezentat decât un singur investitor interesat.



 

×
Subiecte în articol: dedeman