x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Definirea distribuției de bunuri

Definirea distribuției de bunuri

28 Mai 2019   •   17:43
Definirea distribuției de bunuri

 

Să îți propui să definești, la aproape 30 de ani de la trecerea la economia de piață, distribuția de bunuri poate părea o exagerare. Însă președintele Asociației de distribuție de bunuri din România, Ovidiu Gheorghe, atrage atenția că deși se vorbește despre acest sector într-o mulțime de acte normative, distribuția nu e nicăieri clar definită.

Asociația își propune, printre altele, să rezolve această gaură legislativă:

 

Prin acest Proiect se propune autorităților publice naționale acceptarea unor măsuri legislative care să conducă la recâștigarea independenței economice a României raportat la producția și comerțul cu produse agroalimentare românești în contextul:

  • Expansiunii necontrolate a marilor rețele de super magazine,
  • Închiderii micilor magazine de proximitate și a celor specializate,
  • Dependenței producătorilor români de produse alimentare de marile rețele comerciale,
  • Lipsei accesului la fonduri europene pentru distribuția tradițională de bunuri,
  • Lipsei forței de muncă în sectoarele producției și comerțului de bunuri agroalimentare,

 

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020

www.acdbr.ro

Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social European.

               

 

×