x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Dertour, Thomas Cook si ITS promoveaza Romania

Dertour, Thomas Cook si ITS promoveaza Romania

de Elena Stan    |    31 Iul 2008   •   00:00

Romania va fi promovata, din 2009, in cataloagele tour-operatorilor Dertour, Thomas Cook si ITS



România va fi promovată, din 2009, în cataloagele tour-operatorilor Dertour, Thomas Cook şi ITS. "În prezent, ne îndreptăm atenţia asupra unor activităţi de promovare prin intermediul inserţiilor publicitare în cataloagele turistice ale marilor tour-operatori germani Dertour, ITS şi Thomas Cook, cu care am încheiat contracte de parteneriat, pentru ca de anul viitor România să fie prezentă în cataloagele de vacanţă ale acestora. În acest sens, pentru promovarea turismului românesc estimăm suma de 200.000 de euro", a declarat Lucia Morariu, secretar de stat în Ministerul pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale (MIMMCTPL).
Tour-operatorii germani şi-au arătat interesul în special pentru prezentarea anumitor circuite, a unor oraşe şi a litoralului. De asemenea, vor fi organizate unele activităţi de promovare şi publicitate prin intermediul companiilor aeriene, valoarea estimată pentru aceste activităţi fiind de circa 120.000 de euro. "Ne propunem să dezvoltăm activităţi de promovare şi publicitate prin intermediul companiilor aeriene Tarom şi Carpatair, dar şi al operatorilor low-cost, precum My Air, WizzAir, EasyJet şi Ryanair", a spus Morariu.
   

BANI. Din bugetul total pentru promovare aferent anului 2008, s-au cheltuit mai mult de jumătate din fonduri, respectiv peste 2,7 milioane de euro.  Suma include organizarea de expoziţii, tîrguri şi congrese în România şi în străinătate (cheltuieli de 1,69 milioane de euro) şi redactarea caietului de sarcini pentru construcţia brandului turistic al României (11.900 de euro). Bugetul disponibil pentru ultimele luni ale anului este de peste 2,4 milioane de euro. În primul trimestru, în România au fost înregistraţi peste 1,7 milioane de turişti străini, în creştere cu 46% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Dintre aceştia, peste 60% provin din Uniunea Europeană, în timp ce numărul vizitatorilor proveniţi din America de Nord a crescut cu 7%.

×
Subiecte în articol: economic