x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Din 2006, locuintele vor fi asigurate obligatoriu

Din 2006, locuintele vor fi asigurate obligatoriu

de Vali Blanaru    |    09 Iul 2005   •   00:00
Din 2006, locuintele vor fi asigurate obligatoriu

Speriat de inundatii si de un posibil cutremur de grad ridicat, Guvernul scoate de la naftalina proiectul legii de asigurare obligatorie a locuintelor. Din 2006, fie ca vrem sau nu, va trebui sa platim si pentru asigurarea casei.

Speriat de inundatii si de estimarile privind iminenta unui cutremur, Guvernul scoate de la naftalina proiectul legii de asigurare obligatorie a locuintelor.

Asigurarea locuintelor va deveni obligatorie cel mai tarziu in ianuarie 2006, a declarat, ieri, ministrul delegat pentru lucrari publice si amenajarea teritoriului, Laszlo Borbely, care a precizat ca proiectul nu a fost finalizat si se afla inca in discutii.

"Un grup de lucru discuta pe aceasta tema. Au fost mai multe variante ale acestui proiect si vom vedea cum va fi stabilit. Probabil va deveni operational cel tarziu in ianuarie 2006", a declarat presei Borbely, raspunzand unei intrebari pe aceasta tema.

In prezent, asigurarea locuintelor este facultativa. In aceste conditii, doar 10% din locuitorii de la oras au incheiat polite de asigurare a imobilelor si doar 3% din cei de la sate s-au gandit sa-si asigure casa.

PROIECTE ANTERIOARE. Fostul Guvern, condus de premierul Adrian Nastase, a propus, in 2002, un proiect de lege privind introducerea asigurarii obligatorii pentru locuinte, printr-o societate de asigurari la care Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) sa detina majoritatea actiunilor. Proiectul prevedea si subventii pentru categoriile defavorizate, dar nu a fost pus in aplicare, in contextul criticilor aduse atat de reprezentanti ai mediului politic, cat si ai companiilor din domeniu.

BANI. Estimarile realizate atunci aratau o valoare a asigurarii locuintei de 25-30 de dolari pe an, suma maxima care ar fi putut fi acoperita de polita fiind de 20.000 de dolari. Polita obligatorie trebuia sa acopere daunele provocate de cutremure, inundatii si incendii. Proprietarul unei locuinte cu valoare de peste 20.000 de dolari avea posibilitatea sa acopere riscul pentru intreaga suma prin- tr-o asigurare facultativa. Societatile de asigurare au contestat insa aceste calcule si au explicat ca, in cazul unei catastrofe, sumele respective nu vor reusi sa acopere daunele produse.

Situatia pe piata imobiliara s-a schimbat substantial din anul 2002. Preturile s-au mutat din dolari in euro, iar apoi au explodat, in unele cazuri ajungandu-se chiar la triplarea valorii locuintelor. In aceste conditii, este de asteptat ca si valoarea primei de asigurare sa creasca substantial. Deocamdata, Borbely nu a putut preciza la cat se ridica valoarea primei de asigurare a locuintelor.

Un studiu realizat de Banca Mondiala arata ca un cutremur cu o intensitate mai ridicata poate genera, la nivelul Romaniei, pierderi de 17 miliarde de dolari, aproximativ 45% din Produsul Intern Brut.

TERMENE


"Un grup de lucru discuta pe aceasta tema. Au fost mai multe variante ale acestui proiect si vom vedea cum va fi stabilit. Probabil va deveni operational cel tarziu in ianuarie 2006"
Laszlo Borbely, ministrul delegat pentru lucrari publice si amenajarea teritoriului
×
Subiecte în articol: economic