x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Directorul CNADNR, consiliat de fin pe bani grei

Directorul CNADNR, consiliat de fin pe bani grei

de Gina Vacariu    |    27 Iun 2016   •   10:50
Directorul CNADNR, consiliat de fin pe bani grei
Sursa foto: ROMULUS BRUMA (C) / AGERPRES FOTO

Directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale este cel mai bine sfătuit bugetar din țară. Cătălin Homor are nu mai puțin de şase consilieri, plătiți regeşte, fiecare cu câte 3.500 de euro pe lună din bani publici. Homor  are patru consilieri rămași de pe vemea lui Narcis Neaga, însă a avut grijă să își aducă și doi consilieri noi.

Finul adus consilier

După ce la finalul anului trecut  a fost uns director general al CNADNR, cu un salariu de peste 10.000 de euro, Cătălin Homor a avut grijă să își aducă și un fin în companie.  Într-un document obținut în exclusivitate de Jurnalul Național, se poate observa că Ioan Bârsan, finul lui Homor, a fost angajat în CNADNR pe 30 decembrie 2015, cu un salariu de încadrare de 7.093 de lei, plus  45% spor de conducere. La acesta se mai adaugă însă şi alte sporuri acordate prin ordinul directorului general al CNADNR.  Conform unor surse, Ioan Bârsan a lucrat o perioadă bună pentru firma Alinei Burlacu, consilierul pe infrastructură al premierului Dacian Cioloș.  După ce i-a păstrat pe cei patru consilieri ai fostului director al CNADNR, Cătălin Homor și-a mai adus, după finul său, un al șaselea consilier: Marius Gogescu, care este remunerat tot cu 3.500 de euro pe lună. Până la închiderea ediţiei nu am reușit să obținem un punct de vedere oficial din partea CNADNR.

Surd la sesizări

Cătălin Homor are mai mulți consilieri ca un ministru.  “Noi, cei de la Grupul de Inițiativă am cerut în permanență reducerea posturilor de conducere. Ar trebuie să se organizeze concursuri, interviuri. Ba mai mult, i-am sesizat și starea de incompatibilitate în care se află şi consiliera Manuela Dumitru, care este implicată în trafic de influență. Ea este consilier al directorului CNADNR în relația cu presa și are o firmă care a câștigat două contracte în valoare de peste 250.000 de euro cu Direcția de Drumuri și Poduri Craiova”, a declarat Alina Goga, consilier juridic în cadrul CNADNR.

 

4,233 mld. lei primeşte anul acesta CNADNR de la bugetul de stat

 

România are  dar 711 km de autostradă, iar anul trecut a demolat o porţiune de 300 de metri  pe lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăștie

 

×