Directorul general al Engie România, Eric Stab, a fost ales preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), în timp ce Ondrej Safar, CEO CEZ România, va ocupa poziţia de vicepreşedinte al entităţii, se arată într-un comunicat al organizaţiei, transmis marţi AGERPRES.
Eric Stab, care îl înlocuieşte în funcţie pe Frank Hajdinjak, este de 10 ani în România şi a prezidat, pe durata a două mandate, Consiliul Investitorilor Străini, în cadrul căruia ocupă în prezent funcţia de vicepreşedinte şi este, de asemenea, membru al Comitetului de Coordonare al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.
Înfiinţată în luna mai a anului 2012, Federaţia ACUE are 28 de membri, printre care se află grupuri importante din domeniul energiei electrice şi gazelor naturale, respectiv CEZ România, E.ON România, Electrica, Enel România, Engie România, Gaz Est, Transelectrica, WIEE, cu un număr total de circa 27.000 de angajaţi şi cu o cifră de afaceri anuală de peste 5,5 miliarde de euro.
Valoarea totală a investiţiilor realizate de către membrii ACUE, în perioada 2005 - 2018, depăşeşte 10 miliarde de euro.