x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Doar două din 30 de industrii cresc în 2020

Doar două din 30 de industrii cresc în 2020

de Dan Straut    |    20 Noi 2020   •   08:26
Doar două din 30 de industrii cresc în 2020

Proiecțiile de toamnă ale Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP), care fundamentează noua rectificare bugetară, arată că industria va încheia anul 2020 cu un minus - pe medie - de peste 9% al valorii brute adăugate. Pe lista detaliată cu 30 de sectoare apar, de fapt, 28 în scădere și doar două în creștere, majoritatea adâncindu-se în „recesiunea” cu care încheiaseră anul 2019. Potrivit CNSP, abia 2021 ar putea fi anul relansării, cu 25 de industrii în creștere față de 2020.

Pe fondul unei cereri intense a produselor necesare pentru combaterea pandemiei, fabricarea de medicamente va crește, în 2020, cu 7,4% (față de -2,7% în 2019), iar industria chimică va avansa cu 4,9% (față de -2,2% anul trecut). În rest, producția industrială va scădea pe toată linia, lista fiind deschisă de industria alimentară (-1,3% în 2020, față de +1,9% în 2019), fabricarea de materiale din minereuri nemetalice (-1,6%, față de +4,8%) și industria tutunului (-2,7%, față de -1,2%).

Printre sectoarele cele mai lovite de efectele economice ale crizei coronavirus se numără extracția cărbunelui și fabricarea de îmbrăcăminte, cu minusuri de peste 25%, dar și industria auto, în scădere cu 18% (după creșterea de 0,6% din 2019). Fabricarea de autovehicule își va reveni însă spectaculos în 2021, dominând topul creșterilor (+17,8%), mai arată prognoza oficială. Cât privește media generală a producției industriale, aceasta va fi de -10,2% în 2020 (după minusul de 2,3% în 2019) și va urca la +6% în 2021.

 

11,1% este scăderea producției în industria prelucrătoare, prognozată de CNSP pentru anul 2020. În schimb, aceasta va crește anul viitor cu 7,4%.

 

 

Investițiile nu mai sunt o prioritate

 

Potrivit proiectului de rectificare bugetară, cheltuielile publice aferente programelor cu finanţare rambursabilă se diminuează cu 309 milioane de lei, iar cheltuielile de capital scad cu 1,6 miliarde de lei. De asemenea, se diminuează creditele bugetare ale Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, cu 56 de milioane de lei.

 

Industria va contribui cu doar 213,8 miliarde de lei la Produsul Intern Brut, reprezentând o treime din contribuția sectorului de servicii (631,9 miliarde de lei)

×