x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Era creditului cu buletinul a apus

Era creditului cu buletinul a apus

de Daniela Ivan    |    12 Mai 2009   •   00:00

Românii trebuie să uite vremurile în care luau credite doar cu buletinul pentru că acestea nu se vor mai întoarce.



"Era consumatorismului exuberant s-a închis. Lichiditatea abundentă creată de securitizări şi derivative - produse care au intoxicat marea majoritate a sistemelor financiare şi bancare din lume - nu se va mai produce în viitor", a opinat preşedintele Institutului Bancar Român (IBR), Petru Rareş.

În acest context nici băncile, rămase fără clienţi, nu se simt prea bine. "Asta înseamnă pentru întregul sistem bancar o vreme mai grea, înseamnă pentru cei care lucrează în bănci o situaţie mai complicată şi mai tensionată cu clienţii. Înseamnă pentru comunitatea economică o perioadă mult mai grea, în care ajustarea trebuie să se producă, în care creditarea nu va mai fi niciodată aşa cum a fost în ultimii trei, patru, cinci ani. Niciodată, probabil, nu ne vom mai reîntoarce la ceea ce a fost", a explicat preşedintele IBR.

Specialiştii din sistemul bancar spun că această criză este mult mai complexă ca cea din anii '30, deci indicatorii economici vor suferi modificări majore. Oprirea finanţării economiei ar putea duce la un dezastru de proporţii. Şeful institului bancar atrage atenţia că firmele au nevoie de sprijin din partea autorităţilor, deoarece oamenii de afaceri nu au experienţa de a depăşi perioadele de declin economic.

×
Subiecte în articol: economic