Analiştii CFA România anticipează deprecierea leului şi majorarea ratelor de dobândă la leu în următoarele luni.
„În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, este de remarcat ca peste 75% din participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel, valorile mediane ale anticipaţiilor atât pentru orizontul de 6 luni, cât şi pentru cel de 12 luni au consemnat un curs anticipat de 4.6000 ”, se arată în comunicatul transmis de instituţie.
Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (august 2018/august 2017) a înregistrat o valoare mediană de 2,00% (valoare similară cu cea înregistrată în exerciţiul anterior), precizează CFA.
„Sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a ratelor de dobândă la leu atât pentru scadenţele pe termen scurt (3 luni), cât şi pentru cele pe termen mediu (5 ani), 80% din participanţii la sondaj anticipând această evoluţie”, se mai arată în comunicat.
Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011, reprezentând un indicator prin care doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.
Profesioniştii care sunt membri CFA România lucrează pentru instituţii bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanţă etc.